SURSE Fostul adjunct al IPJ Dâmbovița a încercat să se spânzure noaptea trecută

Vestea tristă a zilei vine de la Târgoviște, unde pe SURSE am aflat ca fostul adjunct al IPJ Dâmbovița Floricel Octavian, a încercat să se spânzure în cursul acestei dimineți pe fondul unei stări depresive.

Este vorba despre generalul în rezervă Floricel Octavian, cel care a fost adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița timp de aproximativ 10 ani și care se pensionase în anul 2006, de atunci activând ca avocat în cadrul Baroului Dâmbovița.

Pe surse, se pare că acesta a fost găsit spânzurat în baia din locuința proprie situată în municipiul Târgoviște, fiind dus la spital unde a fost resuscitat.

La acest moment, surse din interiorul Ministerului Sănătății, ne-au transmis că acesta se afla în comă, la secția ATI.

Redacția StiriMuntenia este aproape de familia trist încercată, transmițând sănătate și însănătoșire grabnică.

Booking.com

Ultimele stiri

INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR – OPORTUNITĂȚI DE STUDIU LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

ALERTĂ PENTRU ȘOFERI! Mai multe drumuri din Dâmbovița, închise sau restricționate. Zonele în care trebuie să circulați cu maximă atenție

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE –  ADMITERE ÎN SESIUNEA DIN SEPTEMBRIE

Accident pe DN 71, la Ulmi: o șoferiță a ajuns la spital după coliziunea cu un alt autoturism

Impact violent pe DN 71, la Ilfoveni! Un șofer de 75 de ani a ajuns la spital după o coliziune

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Bărbat de 25 de ani, arestat preventiv pentru viol asupra unei minore de 15 ani, la Târgoviște

RAZIE ÎN AFACERILE CU LEMN! Polițiștii au descins la o firmă din Odobești: AMENDĂ de 5.000 de lei și peste 6 metri cubi de material lemnos CONFISCAȚI

Universitatea „Valahia” din Târgoviște deschide admiterea de toamnă la Inginerie: programe de licență, masterat și doctorat

DRIFT LA MIEZUL NOPȚII, CU PERMISUL SUSPENDAT! TÂNĂR DE 22 DE ANI, „LUAT LA PURICAT” DE POLIȚIȘTII DIN TÂRGOVIȘTE

Centura orașului Găești prinde contur. Investiție de 89 de milioane de lei pentru descongestionarea traficului

Radarele împânzesc drumurile din Dâmbovița! Poliția anunță controale intense în tot județul

Nu apăsa prea tare pedala de accelerație! Poliția Rutieră Dâmbovița desfășoară o amplă acțiune cu radare în tot județul, pe drumurile cu risc ridicat de accidente

GĂEȘTENII SCAPĂ DE O NOUĂ SCUMPIRE! Cererea IGO de majorare a tarifelor de salubrizare a orașului a fost respinsă în Consiliul Local! Iorga: Găeștenii trebuie să știe cine a votat pentru scumpiri