Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție

Evitați să plătiți prin intermediul diverselor platforme care promit programări rapide sau care dezinformează vorbind despre timpi de așteptare de peste o lună.

Datorită măsurilor implementate de conducerea Registrului Auto Român în anul 2026, reprezentanțele locale ale RAR din toată țara sunt organizate astfel încât clienții să poată beneficia de programări la o distanță de maximum 7 zile de la data solicitării. Excepție fac județele Constanța și Suceava, unde numărul mare de autovehicule depășește capacitatea de preluare. Însă chiar și aici programările nu depășesc 25 de zile.

Planificările la activitățile RAR pot fi făcute atât pe site-ul www.rarom.ro, la sectiunea programări (https://portal.rarom.ro/rar-public/appointment) cât și prin intermediul serviciului ”call center” la numărul de telefon 021/9672, la care operatorii noștri răspund în timpul programului de lucru menționat pe platforma oficială.

Programările la RAR sunt gratuite.

Facem aceste precizări în contextul în care am identificat mai multe site-uri unde sunt percepute diverse taxe cuprinse între 50 si 300 de lei pentru o programare la RAR, menționându-se că planificările se pot obține într-un număr așa zis ”redus” de zile cuprins între o săptămână și două luni.

Sursa foto: Registrul Auto Roman

Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.

Booking.com

Ultimele stiri

FĂRĂ PERMIS, DAR CU AUTOUTILITARA ÎNCĂRCATĂ CU LEMN! Bărbat din Conțești, prins de polițiști după ce ar fi tăiat arbori ilegal

Când trecutul bate la ușa directoratului. Un inculpat într-un dosar penal vrea din nou la conducerea unui liceu din orașul Titu

A crescut numărul tinerilor români care folosesc prezervativul la primul contact sexual, dar și al celor fac sex sub influența alcoolului

UNTOLD RADIO trece granițele festivalului. Peste 1,5 milioane de ascultări în prima lună

ITM Dâmbovița a verificat 23 de unități medicale. Inspectorii au găsit mai multe nereguli privind timpul de muncă, controalele medicale și securitatea angajaților

Moment istoric la Băleni! Primarul Florin Dumitru a ieșit personal pentru a repara gropile: utilajul a venit cu forța, edilul cu lopata… și cineva cu aparatul foto!

INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR – OPORTUNITĂȚI DE STUDIU LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

ALERTĂ PENTRU ȘOFERI! Mai multe drumuri din Dâmbovița, închise sau restricționate. Zonele în care trebuie să circulați cu maximă atenție

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE –  ADMITERE ÎN SESIUNEA DIN SEPTEMBRIE

Accident pe DN 71, la Ulmi: o șoferiță a ajuns la spital după coliziunea cu un alt autoturism

Impact violent pe DN 71, la Ilfoveni! Un șofer de 75 de ani a ajuns la spital după o coliziune

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Bărbat de 25 de ani, arestat preventiv pentru viol asupra unei minore de 15 ani, la Târgoviște