Vreme severă în Dâmbovița: Cod Galben de furtuni, vânt puternic și grindină

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița informează cetățenii că Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben, valabilă astăzi, 24 iulie 2026, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Potrivit prognozei meteorologice, în județul Dâmbovița sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală de 50–70 km/h. De asemenea, pe arii restrânse se pot semnala căderi de grindină de mici și, izolat, medii dimensiuni (1–3 cm).

În intervale scurte de timp, de 1–3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 20–30 l/mp, iar izolat pot depăși 40–50 l/mp, existând riscul producerii de inundații locale, acumulări de apă pe carosabil și alte efecte asociate fenomenelor meteorologice severe.

Având în vedere aceste condiții, ISU Dâmbovița recomandă populației să manifeste prudență și să respecte următoarele măsuri preventive:

evitați deplasările în timpul manifestării fenomenelor meteorologice severe, dacă acestea nu sunt absolut necesare;

nu vă adăpostiți sub copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare, deoarece pot fi doborâte de vântul puternic;

asigurați obiectele aflate pe balcoane, terase sau în curți, care pot fi luate de rafalele de vânt;

evitați traversarea cursurilor de apă și a zonelor inundate;

urmăriți informațiile și avertizările transmise de autorități prin canalele oficiale.

Pompierii dâmbovițeni sunt pregătiți să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase.

Pentru informații privind modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea situațiilor de urgență, cetățenii sunt invitați să acceseze platforma națională fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în magazinele de aplicații.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița recomandă cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să adopte măsurile necesare pentru protejarea vieții și a bunurilor.

Booking.com

Ultimele stiri

Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.

FĂRĂ PERMIS, DAR CU AUTOUTILITARA ÎNCĂRCATĂ CU LEMN! Bărbat din Conțești, prins de polițiști după ce ar fi tăiat arbori ilegal

Când trecutul bate la ușa directoratului. Un inculpat într-un dosar penal vrea din nou la conducerea unui liceu din orașul Titu

A crescut numărul tinerilor români care folosesc prezervativul la primul contact sexual, dar și al celor fac sex sub influența alcoolului

UNTOLD RADIO trece granițele festivalului. Peste 1,5 milioane de ascultări în prima lună

ITM Dâmbovița a verificat 23 de unități medicale. Inspectorii au găsit mai multe nereguli privind timpul de muncă, controalele medicale și securitatea angajaților

Moment istoric la Băleni! Primarul Florin Dumitru a ieșit personal pentru a repara gropile: utilajul a venit cu forța, edilul cu lopata… și cineva cu aparatul foto!

INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR – OPORTUNITĂȚI DE STUDIU LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

ALERTĂ PENTRU ȘOFERI! Mai multe drumuri din Dâmbovița, închise sau restricționate. Zonele în care trebuie să circulați cu maximă atenție

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE –  ADMITERE ÎN SESIUNEA DIN SEPTEMBRIE

Accident pe DN 71, la Ulmi: o șoferiță a ajuns la spital după coliziunea cu un alt autoturism

Impact violent pe DN 71, la Ilfoveni! Un șofer de 75 de ani a ajuns la spital după o coliziune

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Bărbat de 25 de ani, arestat preventiv pentru viol asupra unei minore de 15 ani, la Târgoviște