Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Tim

Universitatea „Valahia” din Târgoviște anunță datele obținute în ediția 2026 a clasamentului Times Higher Education Sustainability Impact Ratings, publicat ieri, 24 iunie 2026 - un reper global pentru evaluarea contribuției instituțiilor de învățământ superior la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale Organizației Națiunilor Unite (ONU).

În acest context, universitatea noastră înregistrează o evoluție semnificativă într-un clasament extrem de competitiv, fiind situată în intervalul 1001-1500 la nivel mondial, față de poziția 1500+ în 2025. Această ascensiune reflectă o dinamică instituțională autentică, susținută de o activitate academică intensă, implicare organizațională și o aliniere tot mai solidă la standardele internaționale de performanță.

Performanțele detaliate confirmă o evoluție clară și vizibilă în toate direcțiile majore ale sustenabilității, cu avansuri consistente în fiecare domeniu evaluat.

În zona SDG 4 - Educație de calitate, instituția urcă în intervalul 401-600, față de 601-800 în 2025, confirmând consolidarea procesului educațional și orientarea către un cadru de învățământ superior modern, adaptat cerințelor actuale. O creștere mai accentuată se remarcă în SDG 5 - Egalitate de gen, unde aceasta a avansat în intervalul 301-400, comparativ cu 601-800, reflectând întărirea politicilor de incluziune și echitate la nivelul comunității universitare.

În același sens, SDG 11 - Orașe și comunități durabile se consemnează o creștere până la intervalul 401-600, față de 801-1000 în anul precedent, ceea ce indică o implicare extinsă în inițiative cu impact social și comunitar. Relevant, în domeniul SDG 16 - Pace, justiție și instituții eficiente, universitatea ajunge în intervalul 301-400, de la 801–1000, ceea ce reflectă consolidarea guvernanței instituționale, a transparenței și a culturii organizaționale.

În ceea ce privește SDG 17 - Parteneriate pentru atingerea obiectivelor, universitatea trece de la categoria 1500+ în 2025 la intervalul 1001-1500 în 2026, semn al extinderii rețelelor de colaborare și al unei integrări tot mai active în spațiul academic mondial.

Clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings este recunoscut pentru abordarea sa complexă, bazată pe patru piloni esențiali: cercetare, educație, administrare responsabilă și implicare în comunitate, oferind o perspectivă complexă asupra rolului universităților în societate.

În ansamblu, poziționarea din 2026 conturează o instituție aflată într-un proces clar de consolidare și afirmare internațională, cu progrese constante pe toate dimensiunile cheie ale sustenabilității. Rezultatele confirmă maturizarea mecanismelor interne prin care universitatea contribuie la agenda globală a dezvoltării durabile și reflectă, totodată, diversificarea oportunităților de formare, precum și deschiderea către trasee profesionale relevante la nivel mondial.

Universitatea „Valahia” din Târgoviște va continua investițiile în educație, cercetare și parteneriate strategice, oferind programe de studii aliniate standardelor externe, oportunități de implicare în proiecte internaționale, un avantaj competitiv pe piața muncii și un spațiu universitar orientat spre dezvoltare, incluziune și inovație.

Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Booking.com

Ultimele stiri

Truse cu unelte electrice, confiscate de jandarmi la Târgoviște. Un tânăr de 17 ani, depistat în timp ce oferea marfa trecătorilor

Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.

FĂRĂ PERMIS, DAR CU AUTOUTILITARA ÎNCĂRCATĂ CU LEMN! Bărbat din Conțești, prins de polițiști după ce ar fi tăiat arbori ilegal

Când trecutul bate la ușa directoratului. Un inculpat într-un dosar penal vrea din nou la conducerea unui liceu din orașul Titu

A crescut numărul tinerilor români care folosesc prezervativul la primul contact sexual, dar și al celor fac sex sub influența alcoolului

UNTOLD RADIO trece granițele festivalului. Peste 1,5 milioane de ascultări în prima lună

ITM Dâmbovița a verificat 23 de unități medicale. Inspectorii au găsit mai multe nereguli privind timpul de muncă, controalele medicale și securitatea angajaților

Moment istoric la Băleni! Primarul Florin Dumitru a ieșit personal pentru a repara gropile: utilajul a venit cu forța, edilul cu lopata… și cineva cu aparatul foto!

INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR – OPORTUNITĂȚI DE STUDIU LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

ALERTĂ PENTRU ȘOFERI! Mai multe drumuri din Dâmbovița, închise sau restricționate. Zonele în care trebuie să circulați cu maximă atenție

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE –  ADMITERE ÎN SESIUNEA DIN SEPTEMBRIE

Accident pe DN 71, la Ulmi: o șoferiță a ajuns la spital după coliziunea cu un alt autoturism

Impact violent pe DN 71, la Ilfoveni! Un șofer de 75 de ani a ajuns la spital după o coliziune

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE