România intră în iarnă cu depozitele de gaze aproape pline. Ministrul Energiei promite prețuri stabile pÃ

România se pregătește să intre în iarnă cu depozitele de gaze aproape pline, după o campanie intensă de achiziții derulată încă din lunile de vară, când prețurile au fost mai avantajoase. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță că rezervele au ajuns la 98% din capacitate și garantează că populația și industria vor avea necesarul asigurat pe tot parcursul sezonului rece.

Totodată, oficialul subliniază că prețurile la gaze nu vor crește, datorită plafonării valabile până în martie 2026 și măsurilor pregătite pentru perioada de după această dată. „România va trece cu bine această iarnă”, dă asigurări ministrul, care insistă că nu există motive de îngrijorare privind aprovizionarea sau costurile suportate de consumatori.

„România are depozitele umplute în proporţie de 98% cu gaze naturale. Am început acest lucru încă din luna iulie, august, septembrie, în care am avut întâlniri constante cu Transgaz şi toţi operatorii din piaţă. Le-am cerut explicit să facă achiziții încă din timpul verii, când sunt şi preţurile mult mai mici, pentru a preîntâmpina o situaţie în care, în perioada de iarnă, să nu avem suficiente gaze pentru a o trece.

În paralel, exploatăm la maxim cu Romgaz-ul toate resursele pentru a ne asigura că avem în continuare şi pentru industrie şi pentru consumatorii casnici suficiente gaze naturale. Şi, cel mai important poate, în această iarnă, nu o să fie nicio creştere la preţurile gazelor naturale. Avem plafonarea până în 31 martie 2026 activă, iar după această data, iau deja măsuri, împreună cu piaţa, pentru a nu avea o creştere a preţului începând cu luna aprilie 2026. Vreau să fie un mesaj foarte clar, foarte ferm, România are aproape 100% pline depozitele de gaze şi va trece cu bine această iarnă”, a spus ministrul Energiei, la Antena 3.

Sursa foto: Pexels.com

România intră în iarnă cu depozitele de gaze aproape pline. Ministrul Energiei promite prețuri stabile până în 2026

Booking.com

Ultimele stiri

Truse cu unelte electrice, confiscate de jandarmi la Târgoviște. Un tânăr de 17 ani, depistat în timp ce oferea marfa trecătorilor

Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.

FĂRĂ PERMIS, DAR CU AUTOUTILITARA ÎNCĂRCATĂ CU LEMN! Bărbat din Conțești, prins de polițiști după ce ar fi tăiat arbori ilegal

Când trecutul bate la ușa directoratului. Un inculpat într-un dosar penal vrea din nou la conducerea unui liceu din orașul Titu

A crescut numărul tinerilor români care folosesc prezervativul la primul contact sexual, dar și al celor fac sex sub influența alcoolului

UNTOLD RADIO trece granițele festivalului. Peste 1,5 milioane de ascultări în prima lună

ITM Dâmbovița a verificat 23 de unități medicale. Inspectorii au găsit mai multe nereguli privind timpul de muncă, controalele medicale și securitatea angajaților

Moment istoric la Băleni! Primarul Florin Dumitru a ieșit personal pentru a repara gropile: utilajul a venit cu forța, edilul cu lopata… și cineva cu aparatul foto!

INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR – OPORTUNITĂȚI DE STUDIU LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

ALERTĂ PENTRU ȘOFERI! Mai multe drumuri din Dâmbovița, închise sau restricționate. Zonele în care trebuie să circulați cu maximă atenție

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE –  ADMITERE ÎN SESIUNEA DIN SEPTEMBRIE

Accident pe DN 71, la Ulmi: o șoferiță a ajuns la spital după coliziunea cu un alt autoturism

Impact violent pe DN 71, la Ilfoveni! Un șofer de 75 de ani a ajuns la spital după o coliziune

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE