Corneliu Ștefan (CJD): Reforma începe de sus! În Dâmbovița nu s-au risipit bani, s-au construit proiecte

În contextul dezbaterilor privind eficientizarea aparatului administrativ și reducerea unor posturi, Consiliul Județean Dâmbovița aduce în prim-plan un bilanț care contrazice percepția de risipă la nivel local. Președintele instituției subliniază că, în ultimii cinci ani, peste 64% din bugetul județului a fost orientat către dezvoltare și investiții, în timp ce cheltuielile de funcționare și cu personalul au reprezentat doar o treime.

Mai mult, în anul 2025, raportul a fost chiar mai favorabil: 72,25% pentru investiții și doar 27,75% pentru funcționare. Cu un aparat redus, administrația a gestionat proiecte de peste 2,5 miliarde de euro, dovadă că resursele au fost utilizate eficient și responsabil. Mesajul transmis este limpede: în Dâmbovița, fondurile publice au fost canalizate spre modernizarea infrastructurii, susținerea comunităților și creșterea calității vieții.

În timp ce guvernul propune ajustări drastice, reprezentanții locali afirmă că adevărata reformă ar trebui să înceapă de la nivel central, acolo unde s-au produs cele mai mari dezechilibre și cheltuieli nejustificate.

Iată declarația completă a președintelui CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan:

„Guvernul a publicat scenariul privind eficientizarea aparatului administrativ și reducerea unor posturi. În acest context, mesajul meu este cât se poate de clar: Consiliul Județean Dâmbovița și primăriile din județ au pus mereu pe primul loc investițiile și dezvoltarea comunității.

Rezultatele sunt evidente – Dâmbovița se dezvoltă zi de zi! Mai exact, în ultimii 5 ani, cea mai mare parte a bugetului Consiliului Județean Dâmbovița a fost direcționată către investiții.

Cheltuielile cu personalul și funcționarea au reprezentat un procent mai mic din buget, ceea ce demonstrează că resursele au fost orientate cu prioritate spre proiecte concrete pentru dâmbovițeni. Spre exemplu, fondurile în anul 2025 au fost alocate:

- 72,25% - Dezvoltare

- 27,75% - Funcționare

Ca o medie a ultimilor 5 ani, bugetul a fost structurat astfel:

- 64,12% - Dezvoltare

- 35,88% - Funcționare

Acest lucru confirmă că NU s-a făcut risipă de bani publici, ci s-a acționat responsabil și echilibrat. Ba mai mult decât atât, într-o formulă redusă de personal, am reușit să avem în Dâmbovița proiecte de peste 2,5 miliarde de euro.

Astăzi, când se discută despre eficientizarea administrației, putem spune cu toată convingerea că am gestionat corect și vom continua la fel: vom rămâne chibzuiți, vom aloca fonduri pentru investiții, ne vom concentra pe dezvoltarea județului și pe bunăstarea oamenilor.

Așa cum am mai spus, sunt de acord cu reforma administrativă, însă trebuie să înceapă cu aparatul central și acolo unde s-a cheltuit total iresponsabil.”

Booking.com

Ultimele stiri

ITM Dâmbovița: controale și informare privind protecția lucrătorilor expuși la substanțe chimice periculoase

Noapte cu ghinion în Moara Nouă! O femeie și doi pasageri răniți după impactul dintre un autoturism și un atelaj hipo!

DN 7, din nou scena unui accident! Coliziune în Lungulețu, un bărbat rănit

Primăria Târgoviște - Încă puteți beneficia de scutirea de plata majorărilor de întârziere!

Guvernul aprobă finanțarea proiectelor de apă, canalizare și reciclare prin AFM! Florin Bănică: Mergem înainte cu proiecte concrete pentru un mediu mai curat

Un nou colț de natură prinde viață la Târgoviște – proiectul de regenerare urbană de la lacul Priseaca, tot mai aproape de realizare!

Toamna își intră în drepturi: scad temperaturile, revin ploile și bruma

După două decenii de așteptare, Târgoviște are din nou locuințe ANL: 48 de apartamente pentru medici și profesori

Tragedie cutremurătoare în Pietrari: o mamă și-a dat foc în casă împreună cu fiul ei de doar 5 ani

Coșmar alb pe Transfăgărășan: autoritățile închid drumul din cauza viscolului și zăpezii uriașe

Drumul de mare viteză din sudul Dâmboviței, tot mai aproape de realitate: 18 oferte pe masă

Un bărbat din Cornești plătește cu libertatea după ce a rănit intenționat doi pui de câine

O nouă investiție finalizată pentru comunitatea din Târgoviște! Cristian Stan: Baza sportivă din campusul Universității „Valahia” Târgoviște, recepționată oficial

„Pe ulița satului”, o nouă expoziție organizată la Muzeul de Istorie din Târgoviște

Au început lucrările pe DJ 712, în localitatea Vulcana-Pandele! Corneliu Ștefan (CJD): Continuăm modernizarea infrastructurii din județ cu lucrări serioase