Au început lucrările pe DJ 712, în localitatea Vulcana-Pandele! Corneliu Ștefan (CJD): Continuăm moderniz

Consiliul Județean Dâmbovița a demarat lucrările de modernizare pe DJ 712, un tronson rutier important pentru traficul dintre Pucioasa și Târgoviște. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a fost prezent pe teren pentru a verifica stadiul și calitatea intervențiilor.

„În prezent, se sparge betonul vechi, iar în etapa următoare va fi turnat asfaltul. Obiectivul nostru este realizarea unui drum durabil, care să ofere condiții cât mai bune de confort și siguranță pentru participanții la trafic”, a declarat Corneliu Ștefan.

Acest tronson face parte din proiectul amplu „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 (Pucioasa – Brănești – Vulcana-Pandele – Șotânga – Târgoviște), DJ 720C (Gura Ocniței – Ocnița) și DJ 720 A (Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A)”, finanțat pentru a îmbunătăți conectivitatea rutieră la nivel județean.

Reprezentanții administrației județene subliniază că investițiile urmăresc nu doar reabilitarea drumurilor, ci și crearea unei infrastructuri moderne, cu impact direct asupra dezvoltării economice și a calității vieții locuitorilor.

„Continuăm modernizarea infrastructurii din județ cu lucrări serioase, bine făcute și cu adevărat utile pentru dâmbovițeni”, a adăugat președintele CJD.

Proiectul de modernizare vizează tronsoane de drum cu o importanță strategică, asigurând legături mai rapide și mai sigure între localități, dar și facilitarea accesului către rețeaua națională de transport.

Au început lucrările pe DJ 712, în localitatea Vulcana-Pandele! Corneliu Ștefan (CJD): Continuăm modernizarea infrastructurii din județ cu lucrări serioase

Consiliul Județean Dâmbovița a demarat lucrările de modernizare pe DJ 712, un tronson rutier important pentru traficul dintre Pucioasa și Târgoviște. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a fost prezent pe teren pentru a verifica stadiul și calitatea intervențiilor.

„În prezent, se sparge betonul vechi, iar în etapa următoare va fi turnat asfaltul. Obiectivul nostru este realizarea unui drum durabil, care să ofere condiții cât mai bune de confort și siguranță pentru participanții la trafic”, a declarat Corneliu Ștefan.

Acest tronson face parte din proiectul amplu „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 (Pucioasa – Brănești – Vulcana-Pandele – Șotânga – Târgoviște), DJ 720C (Gura Ocniței – Ocnița) și DJ 720 A (Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A)”, finanțat pentru a îmbunătăți conectivitatea rutieră la nivel județean.

Reprezentanții administrației județene subliniază că investițiile urmăresc nu doar reabilitarea drumurilor, ci și crearea unei infrastructuri moderne, cu impact direct asupra dezvoltării economice și a calității vieții locuitorilor.

„Continuăm modernizarea infrastructurii din județ cu lucrări serioase, bine făcute și cu adevărat utile pentru dâmbovițeni”, a adăugat președintele CJD.

Proiectul de modernizare vizează tronsoane de drum cu o importanță strategică, asigurând legături mai rapide și mai sigure între localități, dar și facilitarea accesului către rețeaua națională de transport.

Booking.com

Ultimele stiri

UPU Târgoviște se reorganizează din 20 iulie: Triajul va funcționa într-un spațiu restrâns, iar Cabinetul de Ortopedie se mută temporar

Atenție, șoferi! Poliția Rutieră intensifică verificările cu radar în tot județul Dâmbovița

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE SPRIJINĂ ACCESUL LA EDUCAȚIE PRIN BURSELE SPECIALE DE STUDIU „PRIMUL PAS ACADEMIC”

Ce au vrut să afle studenții despre salarii, controale și munca „la negru”. Dialog fără perdea cu inspectorii ITM Dâmbovița

Val de controale rutiere în Dâmbovița: Poliția folosește radare pe cele mai circulate drumuri

EXCLUSIV | După controalele și amenzile uriașe, ANSVSA retrage autorizația menajeriei din Dragodana

Lovită de trăsnet pe munte! Intervenție contracronometru pentru salvarea unei femei în Padina

Universitatea „Valahia” din Târgoviște obține certificarea QS Stars și rezultate remarcabile în domenii-cheie ale activității academice

Vrei să devii student? Universitatea „Valahia” a lansat oferta de admitere pentru 2026

Investiție de aproape 5 milioane de lei la Priseaca! Corneliu Ștefan: centru ultramodern de recuperare pentru persoanele cu dizabilități, gata să primească beneficiari

Un nou pas pentru serviciile sociale din Dâmbovița: Centru de zi pentru persoane vârstnice inaugurat la Valea Voievozilor

Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în vizită pe șantierele din județ: Investiții importante pentru dezvoltarea comunităților locale

Bombă la controalele ITM Dâmbovița: peste 160 de șoferi găsiți la muncă fără acte, amenzi de aproape 7 milioane de lei!

Bugetul local pierde, comunitatea așteaptă. Cine sunt cei mai mari datornici din Mănești! Surpriza de la începutul

Bugetul local pierde, comunitatea așteaptă. Cine sunt cei mai mari datornici din Mănești! Surpriza de la începutul "clasamentului"