ISU Dâmbovița - Lecții de prim ajutor pentru elevii Școlii Gimnaziale Comișani

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Comișani, județul Dâmbovița, au participat la o activitate practică de instruire în acordarea primului ajutor de bază, desfășurată în cadrul programului educațional „Școala de Vară – A fost odată ca niciodată”, ediția a III-a.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, iar specialiștii instituției le-au oferit participanților sesiuni interactive menite să dezvolte deprinderi esențiale pentru salvarea vieții.

Temele abordate au inclus:

  • tehnici de resuscitare cardio-respiratorie (RCP) pentru adulți și copii;
  • metode de dezobstrucție a căilor aeriene;
  • gestionarea urgențelor medicale, precum pierderea cunoștinței sau hemoragiile;
  • importanța apelării rapide la numărul unic de urgență 112.

Elevii au avut ocazia să pună în practică manevrele de prim ajutor, să adreseze întrebări și să primească explicații directe din partea pompierilor.

Reprezentanții ISU Dâmbovița subliniază că astfel de activități contribuie la formarea unui comportament preventiv și la creșterea gradului de siguranță în comunitate, prin dezvoltarea capacității de reacție corectă în situații critice.

Booking.com

Ultimele stiri

Truse cu unelte electrice, confiscate de jandarmi la Târgoviște. Un tânăr de 17 ani, depistat în timp ce oferea marfa trecătorilor

Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.

FĂRĂ PERMIS, DAR CU AUTOUTILITARA ÎNCĂRCATĂ CU LEMN! Bărbat din Conțești, prins de polițiști după ce ar fi tăiat arbori ilegal

Când trecutul bate la ușa directoratului. Un inculpat într-un dosar penal vrea din nou la conducerea unui liceu din orașul Titu

A crescut numărul tinerilor români care folosesc prezervativul la primul contact sexual, dar și al celor fac sex sub influența alcoolului

UNTOLD RADIO trece granițele festivalului. Peste 1,5 milioane de ascultări în prima lună

ITM Dâmbovița a verificat 23 de unități medicale. Inspectorii au găsit mai multe nereguli privind timpul de muncă, controalele medicale și securitatea angajaților

Moment istoric la Băleni! Primarul Florin Dumitru a ieșit personal pentru a repara gropile: utilajul a venit cu forța, edilul cu lopata… și cineva cu aparatul foto!

INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR – OPORTUNITĂȚI DE STUDIU LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

ALERTĂ PENTRU ȘOFERI! Mai multe drumuri din Dâmbovița, închise sau restricționate. Zonele în care trebuie să circulați cu maximă atenție

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE –  ADMITERE ÎN SESIUNEA DIN SEPTEMBRIE

Accident pe DN 71, la Ulmi: o șoferiță a ajuns la spital după coliziunea cu un alt autoturism

Impact violent pe DN 71, la Ilfoveni! Un șofer de 75 de ani a ajuns la spital după o coliziune

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE