Toleranță zero pe Drumul Național 7! 61 de șoferi au rămas fără permis în doar 4 ore

La data de 16 ianuarie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, pe DRUMUL NAȚIONAL 7, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat cu efective mărite, pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii dâmbovițeni au aplicat 166 de sancțiuni contravenționale, 107 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost reținute 61 de permise de conducere pentru abateri de la regimul circulației rutiere (59 pentru viteză și 2 pentru alcool).

Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere pe DN7. Totodată, polițiștii au distribuit flyere conducătorilor auto, contribuind la creșterea gradului de siguranță rutieră pe acest tronson de drum.

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița va continua desfășurarea unor astfel de acțiuni, în vederea reducerii riscului rutier și a creșterii siguranței participanților la trafic.

Booking.com

Ultimele stiri

Se laudă cu școlile de Ziua Învățătorului, dar lasă în urmă o factură de peste 314.000 de lei! Cum ajung găeștenii să plătească pentru una dintre „marile realizări” ale lui Grigore Gheorghe

Deputatul PNL de Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, lăsat cu mâna în aer, de Teodor Stolojan, la Zilele Județului Dâmbovița. „O țin eu?” – „Nu, nu!”

Deputatul PNL, Aurelian Cotinescu, merge pe urmele lui Iohannis? Anti-PSD în discurs, dar până la următoarea guvernare împreună

Primăria Târgoviște pregătește sistematizarea zonei Aleea Profesor Alexandru Vasilescu și realizarea unei noi legături cu strada General Matei Vlădescu

Camion prins în flagrant la Odobești cu lemn fără proveniență legală

Buget record pentru viitorul Găeștiului: primarul Alexandru Iorga anunță investiții majore în sănătate, educație, infrastructură și locuințe, într-un plan amplu de modernizare aprobat cu largă susținere în Consiliul Local

Copil de 7 ani, spulberat pe trecerea de pietoni de o șoferiță în Gura Ocniței! A fost preluat de elicopterul SMURD și dus de urgență la spital

Izvorul Tămăduirii adună credincioșii la Mănăstirea Nucet: slujbă arhierească și procesiune la „Fântâna de leac”

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE SE ALĂTURĂ MIȘCĂRII GLOBALE „ORA PĂMÂNTULUI

Razie de amploare în județul Dâmbovița: șoferi băuți, fără permis și nereguli la stații GPL

Florin Bănică, bilanț după un an la conducerea AFM: investiții de peste 1,5 miliarde lei în proiecte de mediu

Primarul din Băleni, de negăsit când apar probleme! Cetățenii spun că fuge de administrație:

Primarul din Băleni, de negăsit când apar probleme! Cetățenii spun că fuge de administrație: "Comuna noastră nu mai are primar"

De la dimineți reci la zile aproape de 18 grade. Prognoza meteo pentru această săptămână

Agenție Facebook ads: strategii avansate pentru conversii maxime

Furt de energie electrică pe bandă rulantă la Cojasca: jumătate dintre branșamentele verificate erau ilegale!