BIENALA NAȚIONALĂ DE ARTĂ „GHEORGHE PETRAȘCU”, EDIŢIA a XVII-a 2024, ŞI-A DESEMNAT CÂŞTIGĂTORII

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează anul acesta, a XVII-a ediţie a Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”.

Pictorul Gheorghe Petrașcu a ales să își stabilească atelierul la Târgoviște o perioadă considerabilă din viață (din anul 1923 până în 1943, când s-a îmbolnăvit și nu a mai putut lucra), atras de pitorescul și atmosfera patriarhală a orașului. Importanța și renumele de mare colorist al lui Gheorghe Petrașcu s-au conturat încă din timpul vieții, fapt care i-a permis să se dedice în special artei sale (pictura și gravura) și care, în perioada petrecută la Târgoviște - de altfel cea mai fertilă perioadă din punct de vedere al creației sale - a atins cel mai înalt grad de execuție, plasticitate și expresie, reprezentând maturitatea artistică a pictorului. Toți acești factori au făcut ca meritele artistice să-i fie recunoscute de către Academia Română care, pe 1 iunie 1936, îl alege membru, Gheorghe Petrașcu fiind primul pictor român academician. Astfel, prin numele pe care îl poartă, Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu” încearcă să reînvie ambianța și fervoarea artistică pe care a avut-o Târgoviștea în perioada interbelică și în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial.

            Concursul a fost deschis membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Republica Moldova, studenţilor (din ultimul an și masteranzilor) şi absolvenţilor Academiilor de Artă din România și Republica Moldova, care au putut participa cu cel mult două lucrări per persoană.

În acest an, ca și la ediția trecută, au fost două secțiuni: secțiunea Pictură - cu 136 de lucrări  înscrise, și secțiunea Grafică, cu 26.

Juriul acestei ediții, întrunit în data de 26 noiembrie 2024, cu componenţa: președinte - dr. Ioana Beldiman (istoric și critic de artă), membru - conf. univ. dr. Ovidiu Croitoru (membru UAPR, Filiala București, Directorul Departamentului UNARTE București), membru - Maria Neacșu (muzeograf de artă), secretar - Elena Șontea (muzeograf), a hotărât să premieze 6 lucrări, după cum urmează:

Secțiunea GRAFICĂ:

Georgiana STĂNESCU-AFEMEI, Pulsul din adâncuri, acuarelă și pastel pe carton, 2023

Ana OPRIȘOREANU, Oracol, acuarelă și tuș pe hârtie, 2024

Ioanna DIMOSTHENOUS, Dor, cărbune, creion, acrilic, guașă și tuș pe hârtie, 2024

Secțiunea PICTURĂ

Oana-Miriam OLTEANU, Putere, impasto acrilic pe pânză, 2022

Mihaela CIUȘTEA, Reconstruction of a memory - Silence, tehnică mixtă pe pânză, 2023

Diana Loredana PANTEA, Selene, ulei pe pânză, 2022

Conform regulamentului de participare, premiile se constituie în preț de achiziție.

Le mulțumim artiștilor pentru participare și îi anunțăm că sunt bineveniți la deschiderea și festivitatea de premiere a Bienalei Naționale de Artă Gheorghe Petrașcu, care va avea loc la Muzeul de Istorie din Târgoviște, marți, 10 decembrie 2024, ora 13:00.

Booking.com

Ultimele stiri

Camion prins în flagrant la Odobești cu lemn fără proveniență legală

Buget record pentru viitorul Găeștiului: primarul Alexandru Iorga anunță investiții majore în sănătate, educație, infrastructură și locuințe, într-un plan amplu de modernizare aprobat cu largă susținere în Consiliul Local

Copil de 7 ani, spulberat pe trecerea de pietoni de o șoferiță în Gura Ocniței! A fost preluat de elicopterul SMURD și dus de urgență la spital

Izvorul Tămăduirii adună credincioșii la Mănăstirea Nucet: slujbă arhierească și procesiune la „Fântâna de leac”

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE SE ALĂTURĂ MIȘCĂRII GLOBALE „ORA PĂMÂNTULUI

Razie de amploare în județul Dâmbovița: șoferi băuți, fără permis și nereguli la stații GPL

Florin Bănică, bilanț după un an la conducerea AFM: investiții de peste 1,5 miliarde lei în proiecte de mediu

Primarul din Băleni, de negăsit când apar probleme! Cetățenii spun că fuge de administrație:

Primarul din Băleni, de negăsit când apar probleme! Cetățenii spun că fuge de administrație: "Comuna noastră nu mai are primar"

De la dimineți reci la zile aproape de 18 grade. Prognoza meteo pentru această săptămână

Agenție Facebook ads: strategii avansate pentru conversii maxime

Furt de energie electrică pe bandă rulantă la Cojasca: jumătate dintre branșamentele verificate erau ilegale!

Parc istoric readus la viață: Investiție de 42 de milioane de lei pentru modernizarea Parcului „Chindia” și a Grădinii Zoo din Târgoviște

Risipa anului la Băleni? 3.000 de topuri de hârtie și mii de dosare din banii cetățenilor, la prețuri exagerate! Cum a cheltuit Florin Dumitru peste 33.000 de euro

Se oprește circulația pe Transfăgărășan: Programul oficial al restricțiilor

S-a luat decizia finală în legătură cu proiectul centralei nucleare de la Doicești! Ce înseamnă cu adevărat proiectul SMR pentru județul Dâmbovița