O femeie din Românești a născut în ambulanță, ajutată de asistentă! Mama și bebelușul au fost transportați în siguranță la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște
Pentru scurt timp, ceea ce părea a fi o intervenție obișnuită a echipajului de prim ajutor SAJ Dâmbovița, de la punctul de lucru Titu s-a dovedit a fi una mai puțin obișnuită. O femeie din Românești a născut în ambulanță, ajutată de asistentă.
Alerta a fost dată prin apel la 112 de către familia femeii însărcinate, care avea contracții și necesita transportul la spital, pentru a naște în siguranță copilul pe care îl purta în pântece. Ajunși la fața locului, membrii echipajului de urgență au preluat mama, iar în drum spre spital aceasta a născut, fiind tot timpul sub atenta supraveghere a asistentei medicale, o femeie cu experiență în ale medicinei.
„Astăzi 26.08.2024 - o URGENȚĂ SPECIALĂ pentru un echipaj de ambulanță aparținând SAJ Dâmbovița.
Prin apel la 112 s-a solicitat să intervină o ambulanță în localitatea Românești pentru o gravidă la termen.
S-a alocat un echipaj tip B2 de la substația Titu.
Chiar dacă nu a mai avut răbdare până la spital, nou-născutul a venit pe lume pe targă din autospecială.
Atât nou-născutul cât și mama lui au fost predați personalului de la spitalul județean Târgoviște.
Ne mândrim să avem colegi profesioniști care își fac datoria și sunt pregătiți pentru orice eveniment.
Transmitem multă sănătate atât nou-născutului cat și mamei lui!
Felicitări colegilor noștri, asistenta medicală Ciobanu Mihaela și ambulanțier Toma Dragoș pentru gestionarea situației!'', a transmis SAJ Dâmbovița