Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Aviației: Profesionalismul și devotamentul lor față de țară merită respectul
„Profesionalismul și devotamentul lor față de țară merită respectul nostru, al tuturor”, arată premierul Marcel Ciolacu în mesajul adresat de Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene.
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, anual, la 20 iulie, dată la care, potrivit calendarului ortodox, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.
„De “Ziua Aviației” și a Forțelor Aeriene Române, îi felicit pe toți aviatorii români, civili sau militari, întreg personalul navigant, dar și tehnicienii de la sol pentru modul în care își fac meseria an de an. Profesionalismul și devotamentul lor față de țară merită respectul nostru, al tuturor.
La mulți ani, aviatorilor români! Și o zi binecuvântată și liniștită tuturor celor care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie”, a transmis Marcel Ciolacu