Daniel Cristian Stan: O nouă veste bună pentru educația târgovișteană

Primarul municipiului Târgoviște aduce o nouă veste bună pentru educația târgovișteană. Potrivit lui Daniel Cristian Stan, și Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” va face obiectul unor investiții importante, cele mai mari din istoria sa.

''Este vorba de proiecte cu o valoare de peste 32.000.000 lei, finanțate exclusiv din surse nerambursabile, banii fiind obținuți atât în cadrul ''Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat'', cât și în cadrul Planului național de redresare și reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 - Valul renovării, operațiunea B.2: ”Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”.

✅ Astfel, sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare, iar în plus imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperișul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat, etc.

✅ Intervențiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%.'', a transmis primarul Daniel Cristian Stan

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Concursul „Chindia – Performanță și inovație STEM la Universitatea „Valahia” din Târgoviște”

Municipiul Târgoviște se transformă: Investiții record pentru mobilitate și mediu

Investiții strategice pentru viitorul Târgoviștei: Transport verde, energie solară și locuințe eficiente energetic

Titu face pași verzi spre viitor! Un nou sistem de colectare a textilelor, pentru un oraș mai curat și mai responsabil

Festival de tradiție și modernitate: „Zilele Județului Dâmbovița” revin în forță

Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost publicate pe site-ul AFM

Instabilitate meteo în toată țara: vine un val de furtuni și frig neașteptat

Poliția din Dâmbovița intensifică controalele pentru siguranța rutieră:  Radare instalate pe drumurile importante din județ

Aninoasa sărbătorește iubirea care dăinuie – Primăria premiază cuplurile longevive de Ziua Familiei

PEŞTERA IALOMIŢEI TRECE LA PROGRAMUL DE VARĂ DIN 1 MAI 2025

Târgoviște: Lucrări nocturne pentru refacerea marcajelor rutiere și îmbunătățirea siguranței în trafic

Consiliul Județean Dâmbovița susține proiectele comunității! Corneliu Ștefan a semnat 29 de contracte de finanțare nerambursabilă, destinate asociațiilor și ONG-urilor locale

Acțiune amplificată a Poliției Dâmbovița: Radare pe principalele drumuri pentru Siguranța Rutieră

Accident rutier violent produs pe raza comunei Băleni! Un motociclist a ajuns la spital

Gura Foii investește în viitor verde: un nou parc fotovoltaic pentru alimentarea clădirilor publice