Un medic a scos pistolul și a amenințat un șofer în plină stradă! Ce i-au mai găsit polițiștii în portbagajul mașinii
Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 7 Poliție au fost sesizați de către un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 2, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol, de conducătorul altui vehicul, care a intrat, ulterior, în incinta unei instituții medicale.
În urma verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, a fost identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, angajat în cadrul unității respective.
În momentul în care polițiștii i-au solicitat bărbatului să le permită efectuarea unui control asupra autoturismului, precum și un control corporal, acesta a încercat să fugă.
Ulterior, bărbatul a fost oprit, iar în urma controlului efectuat, în interiorul mașinii au fost găsite două pistoale de tip airsoft și un obiect tăietor-înțepător, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Cel în cauză a fost condus la sediul Secției 7 Poliție pentru continuarea cercetărilor.
sursa foto - Pexels