Daniel Cristian Stan - bugetul municipiului Târgoviște pe anul 2024.

În această dimineată, am prezentat într-o conferință de presă bugetul municipiului Târgoviște pe anul 2024!

Și de această dată, capitolul destinat dezvoltării este superior cheltuielilor de funcționare, bugetul fiind axat pe susținerea celor 98 de investiții aflate în derulare în Târgoviște, în diferite stadii.

Sunt avute în vedere proiectele cu finanțare europeană, atât prin Programul Operațional Regional, cât și prin PNRR, proiectele realizate în cadrul PNDL sau prin Compania Națională de Investiții, dar și, într-o mai mică măsură, investițiile din fonduri proprii.

Sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, transport public, parcuri, în infrastructura socială, infrastructura sportivă și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: grădinițe, școli, colegii sau licee.

În rest, pentru târgovișteni, rămâne cum am stabilit: ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier. - a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Targoviste, pe pagina sa de facebook

Booking.com

Ultimele stiri

Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri: permise reținute și zeci de sancțiuni pentru viteză excesivă

Târgoviște face pasul spre mobilitate verde: autobuzele electrice intră în circulație

Orașul Titu și-a celebrat identitatea: educație, cultură și 70 de ani de tradiție

Imagini șocante: polițist bătut în timpul unei manifestații violente

Intervenție în teren a polițiștilor din Ialomița: părți ale unui cadavru, descoperite în extravilan

Peste 9 milioane de lei pentru Ambulanța Dâmbovița. Sediul intră în modernizare totală

Un pas major spre administrația viitorului: Dâmbovița testează digitalizarea completă a serviciilor publice

A revenit Pesta Porcină Africană! S-a decis eliminarea tuturor animalelor din fermă

Toleranță zero la Corbii Mari: mașină confiscată pentru transport ilegal de deșeuri

Mașină izbită violent de un cap de pod, la Dițești: șoferul nu a mai putut fi salvat

În pericol iminent: o mamă și copilul ei de un an, salvați într-o cursă contracronometru de polițiștii Capitalei

Universitatea „Valahia” din Târgoviște, pe primul loc în clasamentul universităților din România la categoria INOVARE, conform SCImago Institutions Rankings 2025

Momente de panică în comuna Vișina, la primele ore ale dimineții, după ce un tir a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un imobil

REVISAL, istorie! Nerespectarea raportării în REGES-ONLINE aduce amenzi de până la 20.000 lei

Investiție majoră în educație la Târgoviște: Liceul Tehnologic „Spiru Haret” intră într-un amplu proces de modernizare