O femeie de 60 de ani a fost găsită decedată în Lacul Herăstrău!

O femeie de 60 de ani a fost găsită decedată în Lacul Herăstrău din Capitală. Aceasta a fost văzută de un trecător, care a sunat la 112.

În urma procedurilor specifice efectuate de echipajul de prim-ajutor, persoana a fost declarată decedată.

''La data de 19 ianuarie 2024, în jurul orei 09.50, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în lacul dintr-un parc situat în Sectorul 1, se află o persoană, posibil înecată.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și scafandri SMURD, care au procedat la extragerea unei femei.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri - DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și a identificării persoanei în cauză.

De asemenea, tupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei'', a transmis Poliția Capitalei

sursa foto - editie.ro

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Șoferi, fiți vigilenți! Radarele Poliției din Dâmbovița monitorizează traficul – Iată unde sunt amplasate

Guvernul adaugă o nouă zi liberă în 2025: Este vorba despre ziua cu numărul 17

Reciclează și câștigă: Magazinele care oferă 1 leu pentru fiecare ambalaj SGR, începând de azi

Peste 330 de intervenții ale ISU Dâmbovița în prima jumătate a lunii ianuarie 2025

Prognoza meteo ANM pentru a doua jumătate a lunii ianuarie: Temperaturi extreme pe regiuni

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a participat la reuniunea alianței europene de universități KreativEU, organizată la Universitatea din Greifswald, Germania

O nouă oportunitate de economisire: Programul TEZAUR revine din 13 ianuarie cu dobânzi atractive de până la 7,8%

MORENI Primarul Gabriel Purcaru anunță două proiecte majore pentru transformarea orașului

Salvamont România a emis alerta! Informații esențiale pentru cei care vor să exploreze muntele

Drumuri sub supraveghere: Radarele acoperă județul Dâmbovița duminică, 12 ianuarie 2025 – Locurile unde trebuie să fii atent

Administraţia Naţională de Meteorologie - 2024, cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Urmărire ca în filme pe străzile din Capitală! Motivul pentru care șoferul a fugit de polițiști

Atenție, șoferi! Radarele din Dâmbovița sunt active pe străzi – Iată unde sunt amplasate!

Prognoza meteo pentru următoarele zile! Iarna va începe să își facă simțită prezența

Când începe Postul Paștelui? În ce zi cade Paștele în 2025