Un șofer ucrainean a fost prins la vamă cu țigări în valoare de 300.000 de euro

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Siret împreună cu lucrătorii vamali au descoperit 147.500 pachete de țigări de proveniență duty free, ascunse într-un automarfar care transporta colete cu croissante.

În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 64 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmaticulat în Ucraina.

Din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, croissante din Ucraina.

În baza analizei de risc specifice, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijloacului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, mai multe baxuri cu țigări ascunse, prin metoda capac, după paleții cu croissante.

În urma activităţii de inventariere a ţigărilor a rezultat cantitatea de 147.500 de pachete cu ţigări, de proveniență duty free în valoare de peste 1.450.000 lei (295.000 euro) dacă acestea ar fi fost comercializate pe piață.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar automarfarul, în valoare de 107.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Politiei de Frontiera până finalizarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și folosirea de acte nereale.

Cercetările sunt continuate sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar în funcție de rezultatul acestora se vor lua măsurile legale ce se impun.

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

22 de jandarmi au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Naţionale a României

Accident grav pe Drumul European 70! A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD

ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI S-A ÎNCHEIAT A DOUA PARTE A CAMPANIEI 'DONEAZĂ SÂNGE, SALVEAZĂ O VIAȚĂ!'

Accident violent pe Drumul Național 1D! Trei persoane au ajuns la spital

ANAF a intrat peste constructori! Prejudiciu de peste 3 milioane de lei cauzat bugetului de stat

S-a făcut încă un pas important pentru construirea parcării supraetajate din curtea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște

PRIMĂRIA ORAȘULUI TITU, vă invită pe data de 1 DECEMBRIE să participați împreună la Ziua Națională a României!

Peste 400 de milioane de euro sunt investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, prin PNRR și fonduri europene

DÂMBOVIȚA - Peste 100 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști locali, au ieșit în stradă! Care au fost motivele

Programul de vizitare al muzeelor din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște în minivacanța de 1 decembrie

În atenția șoferilor! Restricții de circulație pe Drumul Național 73

'România Mare - un vis devenit realitate', concurs pentru elevi organizat la Muzeul de Istorie

Ce se întâmplă cu pensiile în luna decembrie 2023, după ce casele de pensii din teritoriu au intrat în grevă!

Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, recomandări înainte de Sărbătorile de Iarnă

Polițiștii au făcut prăpăd! În doar 24 de ore, au fost reținute 390 de permise de conducere, dintre care 58 pentru viteză, 21 pentru alcool și 7 pentru droguri