APIA: Peste 274 milioane lei autorizate la plată pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoas

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat autorizarea la plată a sprijinului de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase pentru un număr de 199.421 beneficiari cu o valoarea a ajutorului de 274.057.212 lei, echivalent a  55.381.013,95 euro, sumă defalcată pe surse de finanțare după cum urmează:

  • 115.286,60 lei, echivalent a 29.728.669,05 euro, finanţare externă nerambursabilă pusă la dispoziţia statului român prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

și

  • 941925,40 lei, echivalent a 25.652.344,90 euro, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023 în cadrul capitolului 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 40 Subvenții, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“.

Schema reprezentând sprijinul excepţional sub formă de grant are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina şi reprezintă suma care se acordă acestora, exprimată în lei, pentru suprafeţele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului aferente culturilor cu porumb şi/sau orz şi/sau rapiţă şi/sau floarea-soarelui din cererile unice de plată depuse în anul 2022.

Reamintim că beneficiarii acestei scheme sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafaţă determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului naţional tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile enumerate mai sus şi care au depus, până la termenul limită de depunere, în anul 2023 cerere de plată pentru intervenţiile din sectorul vegetal.

Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepţional sub formă de grant, de 2 lei/l, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/ha de motorină şi că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulţirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.

Sumele acordate cu titlu de sprijin de urgenţă nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.

Conform legislației în vigoare plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023, însă APIA depune toate eforturile ca beneficiarii să primească banii în conturi în perioada imediat următoare.

APIA: Peste 274 milioane lei autorizate la plată pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

22 de jandarmi au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Naţionale a României

Accident grav pe Drumul European 70! A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD

ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI S-A ÎNCHEIAT A DOUA PARTE A CAMPANIEI 'DONEAZĂ SÂNGE, SALVEAZĂ O VIAȚĂ!'

Accident violent pe Drumul Național 1D! Trei persoane au ajuns la spital

ANAF a intrat peste constructori! Prejudiciu de peste 3 milioane de lei cauzat bugetului de stat

S-a făcut încă un pas important pentru construirea parcării supraetajate din curtea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște

PRIMĂRIA ORAȘULUI TITU, vă invită pe data de 1 DECEMBRIE să participați împreună la Ziua Națională a României!

Peste 400 de milioane de euro sunt investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, prin PNRR și fonduri europene

DÂMBOVIȚA - Peste 100 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști locali, au ieșit în stradă! Care au fost motivele

Programul de vizitare al muzeelor din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște în minivacanța de 1 decembrie

În atenția șoferilor! Restricții de circulație pe Drumul Național 73

'România Mare - un vis devenit realitate', concurs pentru elevi organizat la Muzeul de Istorie

Ce se întâmplă cu pensiile în luna decembrie 2023, după ce casele de pensii din teritoriu au intrat în grevă!

Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, recomandări înainte de Sărbătorile de Iarnă

Polițiștii au făcut prăpăd! În doar 24 de ore, au fost reținute 390 de permise de conducere, dintre care 58 pentru viteză, 21 pentru alcool și 7 pentru droguri