Ai datorii la bugetul local? Primăria Târgoviște te scutește de la plata majorărilor de întârziere! Vez

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea majorărilor de întârziere, în anumite condiții.

Mai exact, în ultima ședință a Consiliului Local Târgoviște, din 31 octombrie 2023, a fost aprobată hotărârea care prevede aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante, datorate bugetului local al Municipiului Târgoviște de către contribuabilii persoane fizice, care își achită, până la data de 29 noiembrie 2023, inclusiv, obligațiile fiscale aferente.

Scutirea majorărilor de întârziere se va acorda contribuabililor din Municipiul Târgovişte pe bază de cerere (care se completează la ghișeu), la care se va anexa nota de plată emisă de „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, în care vor fi cuprinse toate obligaţiile fiscale principale şi accesoriiile acestora (majorările de întârziere) calculate până la data cererii.

Menționăm că scutirea nu se acordă și pentru majorările de întârziere achitate anterior intrării în vigoare a hotărârii, adică 31 octombrie 2023.

Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet, la adresa - www.ghiseul.ro

Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este:

- Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08.00 – 16.30

- Marți 08.00 – 18.30

Ai datorii la bugetul local? Primăria Târgoviște te scutește de la plata majorărilor de întârziere! Vezi aici detaliile

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Concursul „Chindia – Performanță și inovație STEM la Universitatea „Valahia” din Târgoviște”

Municipiul Târgoviște se transformă: Investiții record pentru mobilitate și mediu

Investiții strategice pentru viitorul Târgoviștei: Transport verde, energie solară și locuințe eficiente energetic

Titu face pași verzi spre viitor! Un nou sistem de colectare a textilelor, pentru un oraș mai curat și mai responsabil

Festival de tradiție și modernitate: „Zilele Județului Dâmbovița” revin în forță

Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost publicate pe site-ul AFM

Instabilitate meteo în toată țara: vine un val de furtuni și frig neașteptat

Poliția din Dâmbovița intensifică controalele pentru siguranța rutieră:  Radare instalate pe drumurile importante din județ

Aninoasa sărbătorește iubirea care dăinuie – Primăria premiază cuplurile longevive de Ziua Familiei

PEŞTERA IALOMIŢEI TRECE LA PROGRAMUL DE VARĂ DIN 1 MAI 2025

Târgoviște: Lucrări nocturne pentru refacerea marcajelor rutiere și îmbunătățirea siguranței în trafic

Consiliul Județean Dâmbovița susține proiectele comunității! Corneliu Ștefan a semnat 29 de contracte de finanțare nerambursabilă, destinate asociațiilor și ONG-urilor locale

Acțiune amplificată a Poliției Dâmbovița: Radare pe principalele drumuri pentru Siguranța Rutieră

Accident rutier violent produs pe raza comunei Băleni! Un motociclist a ajuns la spital

Gura Foii investește în viitor verde: un nou parc fotovoltaic pentru alimentarea clădirilor publice