UDROIU IULIAN, FAVORIT PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR AL UNIVERSITĂȚII VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

UDROIU IULIAN, CONFERENȚIAR UNIVERSITAR DOCTOR, ESTE FAVORIT LA FUNCŢIA DE RECTOR AL UNIVERSITĂŢII VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

Universitatea Valahia îşi alege un nou rector în cateva zile.

Actualul rector nu şi-a mai depus candidatura, fiind sigur că nu mai are nicio șansă, aruncându-și totuși în luptă ''omul'', pe conf. Laura Gorghiu.

Toate sursele ne dau ca favorit pe Iulian Udroiu, în prezent Director General Administrativ, acesta bucurându-se de un val de simpatie din parte studenților și colegilor profesori.

De altfel,echipa acestuia a și câștigat prima luptă cu actuala conducere, în luna ianuarie, atunci când s-a impus în Senatul Universității Valahia.

Va prezentăm unele din obiectivele propuse de acesta:

- Menținerea calificativului „Grad de încredere ridicat” la evaluarea instituțională ARACIS din anul 2021;

- Încurajarea și susținerea dezvoltării personale și profesionale a angajaților universității;

- Ocuparea unui loc cât mai bun în procesul de clasificare a universităților, dar și a programelor de studii în cel de ierarhizare a acestora;

- Parcurgerea cu succes a procesului de evaluare a școlilor doctorale;

- Înființarea unei noi facultăți în domeniul medicină și farmacie, care să cuprindă specializări din aria medicinei dentare, farmaciei și asistenței medicale;Înființarea de noi programe de studii în limba română, dar și într-o limbă de circulație internațională, atât la nivel de licență cât și masterat;

- Înființarea unor noi domenii de doctorat care să vină în completarea programelor de studii de succes din universitate;

- Crearea unei mase critice de cercetători, stimularea colaborării și implicării în proiecte în scopul reducerii fragmentării sistemului de cercetare de la nivelul universității;Identificarea alternativelor de finanțare prin proiecte europene și parteneriate cu actori importanți ai mediului socio-economic;

- Începerea, continuarea și finalizarea lucrărilor aflate în faza de proiect sau în derulare pentru obiectivele de investiții din Campusul universitar;

- Creșterea calității serviciilor oferite studenților și consolidarea comunității studenților

4 Comentarii

Sahini

February 12 , 2020, 11:30

Sustin candidatura acestui mare om!

George Țîncu

February 12 , 2020, 13:41

Un om pe care-l cunosc de peste 20 de ani și fără teama de a greși, prin forțe proprii, merită această poziție în poziție în mediul universitar

George Țîncu

February 12 , 2020, 13:43

Un om pe care-l cunosc de peste 20 de ani și fără teama de a greși, prin forțe proprii, merită această poziție în mediul universitar. Felicitări și succes!

George Țîncu

February 12 , 2020, 13:45

Un om pe care-l cunosc de peste 20 de ani și fără teama de a greși, prin forțe proprii, merită această poziție în poziție în mediul universitar. Felicitări și succes!

Adaugati comentariu

Campurile cu * sunt obligatorii. Adresa dvs. de email nu va fi publica.

Nume *
Email *