Vești bune pentru școlari! Efectivele MAI vor patrula în apropierea școlilor la orele de începere și ter

Luni, 11 septembrie a.c., cu ocazia începerii noului an școlar, la nivel național, peste 9.300 de polițiști și 1.000 de jandarmi, sprijiniți de pompieri și angajați ai structurilor de prevenire, au fost prezenți în incinta și în proximitatea a peste 18.000 de unități de învățământ preuniversitar, publice și private. Totodată, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat pentru fluidizarea traficului pietonal și rutier în zona școlilor și pe arterele intens circulate din aria adiacentă acestora.

Începând de astăzi, dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice au fost adaptate, fiind incluse în itinerariile de patrulare școlile și traseele folosite de elevi. Pentru protecția elevilor și a dascălilor, zilnic, se va asigura o prezență activă a efectivelor MAI la orele de începere/terminare a cursurilor.

Măsurile de ordine publică și de prevenire vor fi menținute și adaptate pe tot parcursul anului, siguranța copiilor fiind unul dintre principalele obiective asumate de Ministerul Afacerilor Interne.

Pentru prevenirea consumului de droguri și de substanțe cu efect psihoactiv, specialiștii Agenției Naționale Antidrog vor desfășura campanii, proiecte și activități interactive pentru dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale elevilor, precum și pentru dezvoltarea cunoștințelor despre efectele și consecințele negative ale consumului de droguri.

De asemenea, vor fi intensificate activitățile de informare și conștientizare a părinților și a cadrelor didactice, cu privire la consumul de droguri, atât în mediul școlar, cât și în comunitate.

În cadrul întâlnirilor directe în unitățile de învățământ din întreaga țară, specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane vor continua să prezinte elevilor, părinților și profesorilor informații preventive. De asemenea, vor promova linia europeană de asistență pentru copii, gestionată în România de Asociația Telefonul Copilului, 116111, și numărul Telverde 0800 800 678, special destinat sesizării unor posibile cazuri de trafic de minori.

Anterior începerii anului școlar, pompierii au efectuat controale la clădirile în care funcționează școli, în scopul creșterii protecției pentru elevi și profesori și pentru a elimina eventualele deficiențe pe linia siguranței la incendiu.

Vești bune pentru școlari! Efectivele MAI vor patrula în apropierea școlilor la orele de începere și terminare a cursurilor

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Sărbătorește Ziua Poliției Române în Târgoviște: Evenimente Speciale pe 22 Martie!

Raziile ANSVSA au început! Controale severe în piețe, abatoare și magazine în următoarea perioadă

Radare pe străzi: măsuri severe pentru siguranța rutieră în județul Dâmbovița!

Rabla pentru Tractoare 2025: Fermierii pot obține finanțare pentru achiziția de tractoare noi

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit evenimentul „Times Higher Education Rankings and Sustainable Development in Universities

La Târgoviște au fost deschise, de astăzi, containerele digitalizate!

Atenționări meteo pentru județul Dâmbovița: Cod galben de intensificări ale vântului și viscol în zona montană

Falsul în declarații nu va rămâne nepedepsit: Două dosare penale pentru tentative de înșelăciune prin sistemul e-SIGUR

Bărbat de 67 de ani din comuna Dragodana condamnat la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Siguranța Rutieră Prioritară în Dâmbovița: Poliția Activează Radare pe Drumurile Județului pentru Prevenirea Accidentelor!

Modernizarea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște! Corneliu Ștefan: Proiecte ample pentru îmbunătățirea infrastructurii sanitare și sustenabilitate energetică

Atenționare Meteorologică COD GALBEN pentru Județul Dâmbovița – Vânt puternic în zona montană

Primăvara aduce lucrări de revitalizare în Târgoviște: Primarul Daniel Cristian Stan mobilizează echipele pentru un oraș mai frumos

Investițiile în infrastructura rutieră din Dâmbovița! Corneliu Ștefan: Proiecte strategice pentru un județ modern și sigur

Parlamentul European a aprobat propunerea lui Victor Negrescu: Republica Moldova va găzdui la Chișinău un Birou de Legătură al PE pentru relația cu țările Parteneriatului Estic