PESTE 500 DE PERMISE DE CONDUCERE, REȚINUTE, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Ieri, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de evenimente și au aplicat aproape 8.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 3.000.000 de lei. De asemenea, au constatat 855 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic, au reținut 524 de permise de conducere.

La data de 10 februarie a.c., polițiștii au organizat 211 acțiuni punctuale și au intervenit la 2.329 de evenimente, 1.874 fiind sesizate prin 112.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 855 de infracţiuni, 111 persoane fiind depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 45 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.499 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 87.800 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, astfel, au constatat 97 de infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 524 de permise de conducere și au fost retrase 211 certificate de înmatriculare.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Foto: stradatv.ro

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

ȘOC LA ANINOASA! Avem DOCUMENTUL pe care unul dintre candidații la PRIMĂRIE îl dorește ASCUNS! Cum vrea să păcălească Constantin Maricescu, locuitorii din comună

Târgoviște: A început dotarea unităților școlare cu mobilier didactic și laborator

Corneliu Ștefan: Au fost pornite motoarele pe cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia!

Cod galben în județul Dâmbovița de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină

Șoferii care vor trebui să facă ITP-ul la 6 luni. Unii dintre aceștia scapă de tot de ITP

Consiliul Județean Dâmbovița a organizat evenimentul Norvegia, printre fiorduri norvegiene – Unitate în diversitate

Daniel Cristian Stan, pregătit pentru un nou mandat în fruntea primăriei municipiului Târgoviște! Ce a transmis edilul după Consiliul Politic Județean

Se schimbă vremea în România! Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni

Jandarmii dâmbovițeni vor verifica respectarea prohibiției la pescuit

Campania ,Detector pentru viață' se derulează și în județul Dâmbovița

Plecați la drum? Iată unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene

ITM Dâmbovița, informații despre eliberarea dovezilor de vechime în câmpul muncii

PSD Dâmbovița are candidați pentru toate primările din județ. Vezi lista completă!

Primăria Municipiului Târgoviște va derula acțiunea de dezinsecție la sol, pe domeniul public! Vezi perioada când se va desfășura

Corneliu Ștefan, CJD: Am dat startul lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 712 Târgoviște - Șotânga - Vulcana-Pandele - Brănești - Pucioasa!