Daniel Cristian Stan: Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită ca niciodată la Târgoviște

Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită ca niciodată la Târgoviște, a transmis miercuri primarul municipiului, Daniel Cristian Stan.

De reținut, Parcul Mitropoliei, Bulevardul Libertății, care va fi închis circulației auto, Complexul Turistic de Natație, Cinematograful ”Independența” sau Grădina Zoo, reprezintă numai câteva dintre locațiile în care copiii vor fi așteptați cu multe surprize.

''Astfel, Bulevardul Libertății va găzdui concursuri de desene pe asfalt, de biciclete/triciclete/role, de șuturi la poartă, gimnastică aerobică, etc.

 În parcul Mitropoliei se vor desfășura ateliere de pictură pe față, de mânuit și confecționat păpuși, de pictură pe șevalete, animație cu clovni și păpuși gigant, se vor organiza spectacole de teatru pentru copii, de muzică și dans!

 Complexul Turistic de Natație va găzdui tradiționalul concurs de înot, dar și competiții de fotbal sau trasee aplicative în zona dedicată bicicletelor!

 ”Regele Leu” vă așteaptă la Cinematograful ”Independența”, iar Grădina Zoo vă propune un program atractiv, din care nu vor lipsi jocurile și concursurile!

 Ziua se va încheia cu ”Parada Copiilor”, care va avea loc începând cu ora 18.00, pe traseul Primăria Târgoviște, Bulevardul Mircea cel Bătrân, Calea Domnească, stadion, unde copiii se vor bucura de spectacole de dans, muzică sau demonstrații de gimnastică pe pista de tartan și covorul sintetic din jurul gazonului.

Din paradă nu vor lipsi fanfara sau tunurile de confetti, iar la sosirea paradei la stadion se vor împărți baloane cu heliu.

 Toate evenimentele vor fi gratuite, iar programul detaliat îl găsiți atașat!

 Prin urmare, ținând cont că în aceeași perioadă debutează și Zilele Județului Dâmbovița, organizate de către Consiliul Județean, copiii se vor bucura de un început de iunie cu totul aparte!

 Vă așteptăm în număr cât mai mare!'', a transmis primarul Daniel Cristian Stan

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

ANM anunță temperaturi foarte scăzute! Vremea va fi schimbătoare în următoarele săptămâni

Situație incredibilă la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște! Mai mult de jumătate dintre posturile de infirmiere scoase la concurs au rămas neocupate

Avertisment de la ANAF: Dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, obligatorie și la automatele comerciale

Polițiștii sunt pe străzile din județul Dâmbovița încă de la prima oră a dimineții! Vezi unde sunt amplasate aparatele radar

Încă o investiție majoră demarată în orașul Titu, lucrările sunt în plină desfășurare!

Târgoviște - Deschiderea Expoziției Itinerante Ochii Femeilor/Women’s Eyes

La un pas de moarte! Peste ce a dat un bărbat în timp ce săpa la fundația unei case

Plecați la drum? Iată unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene

Protest la Registrul Comerțului Dâmbovița! Angajații au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi de salarii

Corneliu Ștefan: A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni

Premieră realizată la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște! Ce s-a întâmplat în cadrul secției de Ortopedie și Traumatologie

Primăria Titu - Fonduri AFM pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Titu-Târg, Fusea și Plopu

Administrația Națională de Meteorologie vine cu vești proaste! Cum va fi vremea în perioada următoare

ȘOC LA ANINOASA! Avem DOCUMENTUL pe care unul dintre candidații la PRIMĂRIE îl dorește ASCUNS! Cum vrea să păcălească Constantin Maricescu, locuitorii din comună

Târgoviște: A început dotarea unităților școlare cu mobilier didactic și laborator