Polițiștii au dat lovitura! Au prins în flagrant un bărbat care a obținut fraudulos ștampilele mai multo

Un bărbat care ar fi obținut cu documente false ștampile ale unor instituții publice de stat a fost prins în flagrant delict de polițiștii din Capitală. În baza probatoriului administrat în cauză, barbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dispusă ulterior măsura controlului judiciar.

''Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au prins în flagrant delict un bărbat și au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsificarea de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

În cursul zilei de ieri, polițiștii de investigare a criminalității economice au prins în flagrant delict un bărbat, în vârstă de 48 de ani, ce avea asupra lui 2 ștampile cu impresiunile a două instituții publice de stat, despre care existau date și indicii că ar fi fost solicitate de bărbat, în numele instituțiilor, fără a avea împuternicire în acest sens.

În vederea documentării activității infracționale, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție, în Capitală. În urma perchezițiilor efectuate, la una dintre adrese au fost identificate și ridicate mai multe cărți de identitate despre care există indicii că sunt false.

În fapt, în perioada iulie 2022 - prezent, în baza unor note false, bărbatul ar fi plasat mai multe comenzi, către un centru de printare ștampile, în Sectorul 3, ștampile ce aveau impresiunile unor instituți publice de stat, în numele acestora, fără a fi angajat în cadrul acestor instituții și fără a avea împuternicire în acest sens.

În baza probatoriului administrat în cauză, barbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dispusă ulterior măsura controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a 8 infracțiuni de falsificarea de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals'', a transmis IPJ Ilfov

sursa foto - Monitorul Fiscal

Polițiștii au dat lovitura! Au prins în flagrant un bărbat care a obținut fraudulos ștampilele mai multor instituții publice

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

ȘOC LA ANINOASA! Avem DOCUMENTUL pe care unul dintre candidații la PRIMĂRIE îl dorește ASCUNS! Cum vrea să păcălească Constantin Maricescu, locuitorii din comună

Târgoviște: A început dotarea unităților școlare cu mobilier didactic și laborator

Corneliu Ștefan: Au fost pornite motoarele pe cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia!

Cod galben în județul Dâmbovița de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină

Șoferii care vor trebui să facă ITP-ul la 6 luni. Unii dintre aceștia scapă de tot de ITP

Consiliul Județean Dâmbovița a organizat evenimentul Norvegia, printre fiorduri norvegiene – Unitate în diversitate

Daniel Cristian Stan, pregătit pentru un nou mandat în fruntea primăriei municipiului Târgoviște! Ce a transmis edilul după Consiliul Politic Județean

Se schimbă vremea în România! Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni

Jandarmii dâmbovițeni vor verifica respectarea prohibiției la pescuit

Campania ,Detector pentru viață' se derulează și în județul Dâmbovița

Plecați la drum? Iată unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene

ITM Dâmbovița, informații despre eliberarea dovezilor de vechime în câmpul muncii

PSD Dâmbovița are candidați pentru toate primările din județ. Vezi lista completă!

Primăria Municipiului Târgoviște va derula acțiunea de dezinsecție la sol, pe domeniul public! Vezi perioada când se va desfășura

Corneliu Ștefan, CJD: Am dat startul lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 712 Târgoviște - Șotânga - Vulcana-Pandele - Brănești - Pucioasa!