fashiondays.ro
melimeloparis.ro
top-shop.ro
elefant.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

Controale ale polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu specialiști din cadrul Oficiului Fitosanitar Dâmbovița, au organizat o acțiune pentru depistarea și sancționarea agenților economici care nu respectă regimul produselor toxice și de uz fitosanitar.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 6 infracțiuni, fiind întocmite 3 dosare penale pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută de art. 98 din O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, și 3 pentru neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută de art. 66 din O.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, fiind indisponibilizate 30 de kilograme de îngrășământ și 11 flacoane de insecticid.

sursa foto - g4media

evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

Depozitările necontrolate de deșeuri din județul Bacău sunt din nou în atenția comisarilor GNM din teritoriu! Florin Bănică: Este inadmisibil ca autoritățile locale să comită astfel de fapte

'Finanțarea afacerilor agricole', eveniment organizat de Camera de Comerț Dâmbovița

VIZITĂ DE LUCRU PE ȘANTIERELE DIN COMUNA GURA ȘUȚII

Trei focare de pestă porcină africană în județul Dâmbovița

64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public!

Ziua Internațională a Francofoniei marcată la Titu prin organizarea Balului Francofoniei

Incredibil ce a putut găsi un cetățean cu ajutorul unui detector de metale! Oamenii legii au rămas înmărmuriți

Polițiștii au dat lovitura! Au prins în flagrant un bărbat care a obținut fraudulos ștampilele mai multor instituții publice

O femeie în vârstă de 40 de ani și o fetiță de 6 ani au fost lovite în plin de un șofer drogat

Ucrainean în vârstă de 41 de ani, depistat de polițiști sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Târgoviște

Chiar dacă este weekend, polițiștii sunt la datorie! Vedeți unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene duminică, 19 martie 2023

Bărbat reținut de oamenii legii după ce a cultivat, întreținut, preparat și deținut droguri de mare risc

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România: Polițele de asigurare încheiate de clienți la Euroins România rămân valabile încă 90 de zile după data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment

ANRE a demarat acțiuni de control la operatorii de distribuție a gazelor naturale

Cardurile de energie, distribuite în peste 2 milioane de locuințe. Ministrul Marcel Boloș: „Jumătate de milion de familii și-au plătit deja facturile din bani europeni”