fashiondays.ro
melimeloparis.ro
top-shop.ro
elefant.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

Mesajul Bisericii cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române: Avem datoria de a spune tinerelor generații

Unitatea națională a reprezentat, de-a lungul secolelor, mărețul ideal pentru care au luptat înaintașii noștri din toate provinciile istorice românești, iar Biserica Ortodoxă, prin intermediul ierarhilor, preoților și al credincioșilor ei, a adus o semnificativă contribuție la împlinirea lui.

Ziua Unirii Principatelor Române reprezintă un binecuvântat prilej de a mulțumi, cu deosebită recunoștință, Bunului Dumnezeu pentru acel glorios moment de acum 164 de ani, când au fost puse fundamentele pentru formarea statului național unitar român de mai târziu, ca de altfel și pentru toate binefacerile de care ne-a învrednicit Tatăl ceresc de-a lungul istoriei.

Pe Dealul Mitropoliei din București, în Reședința Mitropoliei muntene - spațiu cu extraordinare reverberații istorice, naționale și bisericești, animați de un intens și autentic patriotism, însoțit de un profund atașament față de valorile credinței strămoșești,  membrii Adunării elective, prezidată de Mitropolitul Nifon al Țării Românești de atunci, au ales pe Domnitorul Moldovei - colonelul Alexandru Ioan Cuza, și ca Domn al Țării Românești, realizând astfel, unirea celor două Principate. Acest eveniment providențial a deschis calea către obținerea Independenței de Stat a României (1877), a autonomiei Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a realizării României Mari (1918), prin jertfa eroică a soldaților români, căzuți la datorie în Marele Război.

De altfel, unirea românilor a fost pregătită de Biserica strămoșească prin intermediul tiparului, al unității de limbă și de credință, prin mărturisitorul angajament în favoarea valorilor naționale al atâtor corifei ai neamului nostru, precum ostenitori ai slovei tipărite: Diaconul Coresi, Voievodul Matei Basarab, ori Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Atât prin cuvântul scris, cât și prin intermediul celui tipărit, precum și al nenumăratelor vieți jertfite în aprige bătălii, fiii și fiicele neamului românesc și ai Ortodoxiei străbune au zidit unitatea națională și au netezit calea spre făurirea statului național unitar român.

La Târgoviște, simbolul majestuos al unității naționale este de multă vreme acel odor de mare preț - capul celui dintâi mare întregitor de țară - Voievodul Martir Mihai Viteazul de la Mânăstirea Dealu - care a însuflețit speranța atâtor generații de patrioți și ne dăruiește mereu tăria de a păși în istorie pe urmele acelora care au pus mai presus de orice interesul național și binele concetățenilor lor.

Avem datoria de a spune tinerelor generații că patria, neamul și credința sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi, pe care avem obligația de a le apăra, de a le promova și de a le oferi mai departe urmașilor noștri, îmbogățite de intensitatea aprofundării noastre, precum și de jertfelnicia și mărturisirea noastră!

Pe Unirea Principatelor Române se sprijină România Mare, creștină și europeană - comoara istoriei noastre, pe care o avem în custodie de la Dumnezeu pentru cei ce vin după noi.

Să ne bucurăm de ea și să contribuim la dezvoltarea ei, apreciind-o și promovând-o cu mândrie și cu fidelitate!

La mulți ani!

† NIFON,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

Mesajul Bisericii cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române: Avem datoria de a spune tinerelor generații că patria, neamul și credința sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi

evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

Ministerul Agriculturii: Ajutor de stat pentru susținerea creșterii bovinelor

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române:  Circulație redeschisă pe toate tronsoanele de drumuri naționale

Au rămas fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă! Din fericire nu au existat victime

PERSOANĂ DISPĂRUTĂ! A plecat de la domiciliu și nu a mai revenit

Acord de colaborare între Consiliul Județean Dâmbovița și ANCPI

A fost convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență! Hotărâre nou adoptată în privința cutremurului din Turcia

Accident violent pe Drumul Național 1A, la Butimanu! O persoană a fost rănită

Daniel Cristian Stan: Fonduri nerambursabile pentru învâțământul târgoviștean! Un alt contract de finanțare semnat

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut peste 520 de permise de conducere, dintre care 34 pentru consum de alcool

Străzi pline cu șoferi băuți la volanul autoturismelor! Cu ce s-au confruntat oamenii legii

Reținut de polițiști după ce a furat mai multe unelte electrice dintr-o anexă a unei locuințe

Dosare penale după ce i-au găsit racordați ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice

Președintele Corneliu Ștefan: Dâmbovița este unul dintre cele mai bune exemple din țară în ceea ce privește colaborarea Consiliului Județean cu primăriile de comune

Plecați la drum? Vedeți unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene, astăzi, 7 februarie 2023

Acțiune efectuată de jandarmii montani pe traseele și la obiectivele turistice din zona Dichiu