Țigări de contrabandă, în valoare de peste 1,5 milioane de euro, descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră  au descoperit, în urma unui control amănunțit efectuat asupra unui autocamion, care figura ca fiind încărcat cu produse de igienă personală, cantitatea de 384.000 de pachete cu țigări, estimată la o valoare de peste 1,5 milioane de euro, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

În cauză, se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova față de șoferul mijlocului de transport.

La data de 21.01.2023, în jurul orei 12.40,  în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier, un cetățean bulgar, în vârstă de 51 de ani. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, produse de igienă personală, din Bulgaria în România.

În urma efectuării controlului amănunțit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul pentru marfă, în spatele paleților cu șervețele umede (metoda capac), mai multe baxuri ce conțineau 384.000 de pachete cu țigări, fără a avea aplicate marcaje fiscale.

Țigările, în valoare totală de peste 1.500.000 de euro (7.680.000 lei), cât și autocamionul au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor la sediul I.T.P.F. Giurgiu.

În cauză, se efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru încălcarea prevederilor Codului Vamal.

Țigări de contrabandă, în valoare de peste 1,5 milioane de euro, descoperite de polițiștii de frontieră într-un autocamion la P.T.F. Bechet

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

22 de jandarmi au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Naţionale a României

Accident grav pe Drumul European 70! A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD

ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI S-A ÎNCHEIAT A DOUA PARTE A CAMPANIEI 'DONEAZĂ SÂNGE, SALVEAZĂ O VIAȚĂ!'

Accident violent pe Drumul Național 1D! Trei persoane au ajuns la spital

ANAF a intrat peste constructori! Prejudiciu de peste 3 milioane de lei cauzat bugetului de stat

S-a făcut încă un pas important pentru construirea parcării supraetajate din curtea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște

PRIMĂRIA ORAȘULUI TITU, vă invită pe data de 1 DECEMBRIE să participați împreună la Ziua Națională a României!

Peste 400 de milioane de euro sunt investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, prin PNRR și fonduri europene

DÂMBOVIȚA - Peste 100 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști locali, au ieșit în stradă! Care au fost motivele

Programul de vizitare al muzeelor din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște în minivacanța de 1 decembrie

În atenția șoferilor! Restricții de circulație pe Drumul Național 73

'România Mare - un vis devenit realitate', concurs pentru elevi organizat la Muzeul de Istorie

Ce se întâmplă cu pensiile în luna decembrie 2023, după ce casele de pensii din teritoriu au intrat în grevă!

Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, recomandări înainte de Sărbătorile de Iarnă

Polițiștii au făcut prăpăd! În doar 24 de ore, au fost reținute 390 de permise de conducere, dintre care 58 pentru viteză, 21 pentru alcool și 7 pentru droguri