Daniel Cristian Stan 'lovește' din nou! 56 de elevi se vor pregăti profesional, datorită parteneriatului di

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis joi că a semnat două contracte privind formarea profesională prin învățământul dual a unui număr de 56 de elevi, ca rezultat al parteneriatului dintre Primăria Municipiului Târgoviște, DONALAM si Liceele Tehnologice ''Constantin Brâncoveanu'' și ''Voievodul Mircea''.

''În contextul investiției pe care DONALAM o realizează la fostul COS, asigurând până acum și peste 600 de noi locuri de muncă, parteneriatul amintit vizează formarea profesională a viitorilor lucrători, în domenii și calificări necesare operatorului economic, respectiv laminorist, oțelar și electromecanic.

Elevii vor beneficia de bursă lunară precum si de alte forme de sprijin material din partea companiei amintite, urmănd să ia o opțiune serioasă în vederea angajării după absolvire'',atransmis edilul

Primarul reamintește că, după achiziționarea Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște la începutul anului trecut, Grupul Beltrame a reluat în iunie 2022 producția de oțel beton la Târgoviște, dar și în România în același timp, la noi în țară neexistând o altă unitate de producție de acest tip.

''Planul de investiții al producătorului presupune un aport financiar de aproximativ 500.000.000 euro, conturându-se astfel poate cea mai mare investiție din judeţul Dâmboviţa de după Revoluţia din decembrie 1989 și realizarea uneia dintre cele mai moderne capacități de producție a oțelului din Europa.

În acest context, în cel mult 2 ani, fabrica din Târgoviște va asigura jumătate din necesarul intern de oțel-beton pentru construcții, reducând într-o măsură considerabilă dependenţa României de importuri'', a conchis Daniel Cristian Stan

Daniel Cristian Stan 'lovește' din nou! 56 de elevi se vor pregăti profesional, datorită parteneriatului dintre Primăria Municipiului Târgoviște și DONALAM Târgoviște

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Premieră realizată la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște! Ce s-a întâmplat în cadrul secției de Ortopedie și Traumatologie

Primăria Titu - Fonduri AFM pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Titu-Târg, Fusea și Plopu

Administrația Națională de Meteorologie vine cu vești proaste! Cum va fi vremea în perioada următoare

ȘOC LA ANINOASA! Avem DOCUMENTUL pe care unul dintre candidații la PRIMĂRIE îl dorește ASCUNS! Cum vrea să păcălească Constantin Maricescu, locuitorii din comună

Târgoviște: A început dotarea unităților școlare cu mobilier didactic și laborator

Corneliu Ștefan: Au fost pornite motoarele pe cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia!

Cod galben în județul Dâmbovița de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină

Șoferii care vor trebui să facă ITP-ul la 6 luni. Unii dintre aceștia scapă de tot de ITP

Consiliul Județean Dâmbovița a organizat evenimentul Norvegia, printre fiorduri norvegiene – Unitate în diversitate

Daniel Cristian Stan, pregătit pentru un nou mandat în fruntea primăriei municipiului Târgoviște! Ce a transmis edilul după Consiliul Politic Județean

Se schimbă vremea în România! Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni

Jandarmii dâmbovițeni vor verifica respectarea prohibiției la pescuit

Campania ,Detector pentru viață' se derulează și în județul Dâmbovița

Plecați la drum? Iată unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene

ITM Dâmbovița, informații despre eliberarea dovezilor de vechime în câmpul muncii