Băut și fără permis de conducere, la plimbare cu mașina pe Drumul Național 71

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul național 71, fără a deține permis de conducere.

Întrucât emana halenă alcoolică, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, unde a refuzat prelevarea acestora.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

sursa foto - digi24.ro

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

De astăzi, târgoviștenii vor putea utiliza noua intrare în Parcul Chindia și Grădina Zoologică, prevăzută și cu parcare

DÂMBOVIȚA Bărbat arestat preventiv 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie

Primarul Ionuț Bănică a lansat curăţenia de primăvară pentru toate zonele din comună

Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte trece la programul de vară 2024

D.G.A.S.P.C. Dâmbovița - Proiectul 'O șansă la o nouă viață' a fost finalizat

Programul Județean de Dezvoltare Locală, un real ajutor pentru 76 de primării dâmbovițene! Corneliu Ștefan: Am lucrat împreună pentru a dezvolta fiecare localitate în parte

Daniel Cristian Stan, primar Târgoviște: Vești bune legate de proiectul de reabilitare a parcului Chindia!

MĂTĂSARU Primarul Radu Naie și președintele CJD, Corneliu Ștefan, au inaugurat o nouă investiție benefică pentru cetățeni

Primarul PRO România de la Șelaru se alătură Partidului Social Democrat: Din prima zi de mandat, PSD Dâmbovița a fost alături de toate proiectele și investițiile din comuna noastră

Momente de bucurie! La Malu cu Flori a fost inaugurată noua Școală Gimnazială

Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada  25 – 31 martie 2024

Accident grav la Crevedia! Un bărbat de 56 de ani a decedat

ALEGERI 2024 Daniel Cristian Stan: Dăm startul campaniei de strângere de semnături pentru depunerea candidaturilor

Weekend plin cu probleme în Dâmbovița! Cu ce s-au confruntat polițiștii

Evenimentul organizat de Primăria Titu, un real succes! Ora Pământului sărbătorită în oraș de sute de persoane