fashiondays.ro
melimeloparis.ro
top-shop.ro
elefant.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

Mesajul președintelui Corneliu Ștefan, cu ocazia începerii noului an școlar

Ca în fiecare an, la început de an școlar, președintele Corneliu Ștefan, transmite un mesaj de susținere pentru cei mici și cei mari.

Vă prezentăm mai jos, mesajul președintelui Corneliu Ștefan:

''Mai mari sau mai mici, părinți sau bunici, emoțiile sunt la fel de puternice pentru toți!

Se schimbă multe lucruri din generație în generație, însă prima zi de școală își va găsi mereu locul în amintirile noastre.

Cei care astăzi se așază în bănci sunt viitorul nostru și trebuie să știe că le suntem alături și că suntem mândri de ei.

Învățătorilor și profesorilor le mulțumim pentru că înțeleg rolul pe care îl au în modelarea copiilor și a tinerilor din școlile noastre.

Totodată, le suntem recunoscători părinților și bunicilor pentru că, indiferent de vremuri, le sunt alături elevilor de astăzi.

Nu în ultimul rând, aprecierile noastre merg către educatoarele și ajutoarele acestora din grădinițe și creșe. Datorită lor, pasul făcut de copiii noștri peste pragul școlii este mult mai ușor.

Tuturor, mult succes în noul an școlar!''

evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

Daniel Cristian Stan, mesaj la doi ani de la reconfirmarea ca primar al Târgoviștei

Daniel Cristian Stan: Foarte curând echipa noastră va juca la umbra Turnului Chindiei

Salvator în timpul liber! O fetiță de aproape doi anișori trăiește datorită pompierului Ghincea Cornel

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: Modernizarea infrastructurii municipiului Târgoviște continuă

Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările publice din comunele Comișani și Vârfuri

11 PERCHEZIȚII EFECTUATE ÎNTR-UN DOSAR PENAL ȘI 3 PERSOANE REȚINUTE PENTRU INFRACȚIUNEA DE ÎNȘELĂCIUNE

Accident violent în Giurgiu! Un bărbat a fost transportat la un spital din capitală

Un nou teren de sport multifuncțional și-a deschis porțile în comuna Hulubești

Accident violent pe Drumul Național 72, la Nisipuri! Patru persoane au ajuns la spital

Mesajul primarului comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, după trecerea în neființă a primarului de la Potlogi

BREAKING NEWS! Primarul comunei Potlogi a încetat din viață! O întreagă comunitate este șocată

Primăria Dragodana a fost gazda unei acțiuni de informare și prevenire a traficului de persoane, violență și consumul de droguri

Sindicatul Europol: În Poliția Română tocmai a fost declanșată o amplă acțiune de intimidare a polițiștilor rutieri care aplică AVERTISMENT

Polițiștii au făcut 'prăpăd

Polițiștii au făcut 'prăpăd"! Aproape 600 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore

ACȚIUNI DE CONTROL ALE INSPECTORILOR DSVSA GIURGIU ÎN VEDEREA ASIGURĂRII SIGURANȚEI ALIMENTELOR