fashiondays.ro
melimeloparis.ro
elefant.ro
top-shop.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

CJD - Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) continuă în ritm susținut!

Situația a 9 dintre cele 61 de proiecte care se derulează în cadrul celui mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean, în perioada 2021 - 2024, coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale, a fost astăzi analizată de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu prilejul unei vizite în teren, alături de administratorul public al județului, Cristian Avanu, și deputatul Carmen Holban.

Cele 9 obiective de investiții aparțin unităților administrative-teritoriale: Hulubești, Dragodana, Mătăsaru, Gura Șuții și Ulmi.

Astfel, în localitatea Hulubești, vizita a vizat proiectul „Modernizarea DCL 97A, în satul Hulubești”, în valoare totală de 1.867.243,66 lei, din care co-finanțarea Consiliului Județean este de 867.943,32 lei.

În comuna Dragodana sunt în derulare două proiecte majore, respectiv „Amenajare trotuar în satul Cuparu”, în valoare de 644.844 lei, contribuția Consiliului Județean fiind de 265.674,50 lei, și „Amenajare loc de joacă - zona de sport în satul Străoști”, investiție ce se ridică la 591.759,20 lei, co-finanțarea CJD fiind de 256.494,44 lei.

La Mătăsaru, prin PJDL, se va derula proiectul „Realizare trotuar pe Drumul Gării în Odaia Turcului până la Gara Mătăsaru”, în valoare de 280.318,32 lei, din care suma finanțată de CJD este de 120.045,20 lei.

Un alt proiect derulat de CJD în asociere cu UAT Gura Șuții, în valoare de 1.186.364,54 lei, vizează „Reparații covor asflatic pe drumul comunal DC 57”. Aici, contribuția asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița este de aproximativ 548.000 de lei.

Vizita de lucru a președintelui Corneliu Ștefan a continuat în comuna Ulmi, unde, prin PJDL, 4 proiecte importante vor aduce beneficii locuitorilor. Este vorba despre „Extinderea rețelei de canalizare pe DJ 720B, în sat Matraca”, investiție care se ridică la valoarea totală de 1.579.405,83 lei, din care CJD asigură 574.224,70 lei, și „Amenajarea de șanțuri și accese în curți în satul Matraca”. Valoarea investiției este de 3.284.591,19 lei, CJD venind cu o contribuție de 1.555.077,54 lei; „Teren minifotbal în Matraca” – un proiect în valoare de 499.332,14 lei, contribuția fiind de 224.729,41 lei; „Amenajare trotuar și amenajare intersecție cu drumuri laterale pe strada Soarelui” este cel de-al patrulea proiect derulat de administrația publică locală din localitatea Ulmi. Investiția are valoarea de 560.570 lei, finanțarea consiliului județean fiind de 261.800 lei.

În cadrul unei conferințe de presă ce a fost organizată astăzi, 17 noiembrie 2021, pe teren, președintele Corneliu Ștefan a transmis:

„Valoarea totală a celor 9 proiecte care au făcut obiectul vizitei de astăzi este de 10.465.822 lei, iar finanțarea totală a consiliului județean fiind de 4.802.482 lei. Vorbim aici de lucrări variate, de la modernizări și reparații drumuri, amenajări de trotuare, extinderi de rețele de canalizare, amenajări de locuri de joacă și terenuri de minifotbal.

Am conceput PJDL astfel încât toate localitățile dâmbovițene să se dezvolte în mod unitar. Trebuie să micșorăm decalajele dintre comunele noastre. Anul acesta, doar prin Programul Județean de Dezvoltare

Locală, am aprobat unui număr de 41 de primării solicitări de peste 58.000.000 lei, bani care vor merge pentru finanțarea a 61 de proiecte de dezvoltare a comunităților locale.

Situația pe obiective finanțate de Consiliul Județean Dâmbovița este următoarea:

• Construirea, modernizarea și reabilitarea de drumuri publice – 31 obiective;

• Realizarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților sanitare – 5 obiective;

• Realizarea, reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare – 4 obiective;

• Construirea, modernizarea și reabilitarea de centre civice – 2 obiective;

• Realizarea, reabilitarea și modernizarea de poduri, pasaje – 4 obiective;

• Construirea, amenajarea, reabilitarea bazelor sportive, piste de biciclete – 9 obiective;

• Execuție, modernizare și reabilitare de sisteme colectoare ape pluviale – 5 obiective;

• Realizarea, reabilitarea și modernizarea de obiective culturale – 1 obiectiv.

Programul se va relua în 2022, după aprobarea bugetului județean!”

top-shop.ro fashiondays.ro melimeloparis.ro
vivre.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

Accident la Cândești! A pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un stâlp de electricitate

Tragedie în Dâmbovița! Mașina în care se aflau s-a izbit violent de un TIR! Două persoane au MURIT

Așa cum ne-au obișnuit deja, femeile din PSD Dâmbovița nu-i uită nici în acest an pe cei mai sărmani și defavorizați de soartă

DÂMBOVIȚA COD PORTOCALIU de vânt puternic în zona de munte

4,15 kilograme de cannabis găsite la un bărbat din București! Polițiștii l-au reținut pe loc

CJD - BULETIN RUTIER DÂMBOVIȚA Drumuri închise și trafic restricționat

CJD - Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din Județul Dâmbovița, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 2021

Vino de 1 Decembrie la Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”!

Organizația Națională „Cercetașii României” - Lansare bancnotă în memoria Ecaterinei Teodoroiu

Cum să dispari treptat din peisajul învățământului superior - Universitatea Valahia încheie plutonul

Un poliţist din Giurgiu le-a cerut şefilor să-i „repartizeze” un porc de Crăciun, de 160 de kilograme. Reacţia IPJ Giurgiu

Prima decizie a guvernului Ciucă: Se reiau angajările la stat

Poliția, în ALERTĂ! Un deținut de la Penitenciarul Găești a EVADAT

ALARMĂ    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară activități pentru căutare a unui bărbat de 43 de ani, încarcerat în cadrul Penitenciarului Găești, care ar fi părăsit postul de lucru

DGASPC Dâmbovița - Povestea celor două prințese Roberta și Rebeca