fashiondays.ro
melimeloparis.ro
elefant.ro
top-shop.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

Balastierele din mai multe județe au fost luate la PURICAT de oamenii legii! S-a lăsat cu sancțiuni ustură

În perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2021, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice și a structurilor centrale cu atribuții în domeniu din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au fost verificate punctele de lucru ale unor operatori economici din județele Argeș, Dâmbovița, Olt și Maramureș, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor în domeniul exploatării agregatelor minerale.

În cadrul acțiunilor, au fost verificați 68 de operatori economici și au fost constatate 17 infracțiuni, dintre care 4 infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr.241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, 7 infracțiuni de executare de activități miniere fără permis sau licență, prevăzute de Legea minelor nr. 85 din 2003, 4 infracțiuni de executare, modificare sau extindere a lucrărilor, construcțiilor sau instalațiilor pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul de gospodărire a apelor, prevăzute de Legea apelor nr. 107 din 1996, 1 infracțiune de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și 1 infracțiune de delapidare, prevăzute de Codul Penal.

Polițiștii au indisponibilizat utilaje specifice exploatării agregatelor minerale, respectiv o stație mobilă de sortare, o draglină, mai multe excavatoare și buldoexcavatoare, în valoare de aproximativ 1.350.000 de lei, precum și o cantitate însemnată de agregate minerale care urmează să fie determinată de către specialiștii topografi, în vederea dispunerii ulterioare de măsuri asigurătorii.

De asemenea, specialiștii din cadrul Administrației Naționale Apele Române și Gărzii Naționale de Mediu au identificat nereguli în activitatea de exploatare a agregatelor minerale naturale de către operatorii economici, fiind aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.669.400 de lei.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității de exploatare a agregatelor minerale pentru 6 operatori economici, până la obținerea documentațiilor de reglementare.

La acțiuni, alături de polițiștii de investigare a criminalității economice, au participat polițiștii de ordine publică și de la rutieră.

La activități, au participat reprezentanții autorităților cu atribuții de control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv Administrația Națională Apele Române și Garda Națională de Mediu – Comisariatul General.

Exemple:

1. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență, de către un operator economic care exploata agregate minerale naturale fără a deține permis sau licență în acest sens.

În cauză, s-a dispus indisponibilizarea utilajelor de la fața locului, în valoare de aproximativ 330.000 de lei, precum și a unei cantități semnificative de agregate minerale naturale, în vederea aplicării de măsuri asigurătorii ulterioare asupra acestora, după finalizarea măsurătorilor efectuate de către un specialist topometrist, pentru stabilirea volumului de agregate minerale exploatat din zona de excavare.

De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că reprezentanții unei societăți comerciale care desfășoară activități de sortare și comercializare de agregate minerale naturale nu ar fi înregistrat în totalitate în contabilitate veniturile obținute din operațiunile comerciale desfășurate.

În cauză, au fost descoperite și ridicate înscrisuri (avize de însoțire a mărfii) care nu au corespondent în cadrul operațiunilor de vânzare, potrivit facturilor fiscale înregistrate în evidența contabilă.

2. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de executare, modificare sau extindere de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără aviz legal, precum și darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a instalaților de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor, având în vedere că reprezentanții unui operator ar fi extins aria de exploatare contrar actelor de reglementare existente, depășind luciul de apă pe lungimea laturii estice a Râului Olt cu o suprafață de 2.750 m2.

3. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că un operator economic ar fi deținut la punctul de lucru al societății o evidență dublă a cantităților de agregate minerale comercializate către diferiți beneficiari.

În cauză, au fost identificate înscrisuri precum agende și avize de însoțire a mărfii în dublu exemplar ce conțineau cantități diferite de nisip și pietriș.

Balastierele din mai multe județe au fost luate la PURICAT de oamenii legii! S-a lăsat cu sancțiuni usturătoare!

top-shop.ro fashiondays.ro melimeloparis.ro
vivre.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

Accident la Cândești! A pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un stâlp de electricitate

Tragedie în Dâmbovița! Mașina în care se aflau s-a izbit violent de un TIR! Două persoane au MURIT

Așa cum ne-au obișnuit deja, femeile din PSD Dâmbovița nu-i uită nici în acest an pe cei mai sărmani și defavorizați de soartă

DÂMBOVIȚA COD PORTOCALIU de vânt puternic în zona de munte

4,15 kilograme de cannabis găsite la un bărbat din București! Polițiștii l-au reținut pe loc

CJD - BULETIN RUTIER DÂMBOVIȚA Drumuri închise și trafic restricționat

CJD - Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din Județul Dâmbovița, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 2021

Vino de 1 Decembrie la Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”!

Organizația Națională „Cercetașii României” - Lansare bancnotă în memoria Ecaterinei Teodoroiu

Cum să dispari treptat din peisajul învățământului superior - Universitatea Valahia încheie plutonul

Un poliţist din Giurgiu le-a cerut şefilor să-i „repartizeze” un porc de Crăciun, de 160 de kilograme. Reacţia IPJ Giurgiu

Prima decizie a guvernului Ciucă: Se reiau angajările la stat

Poliția, în ALERTĂ! Un deținut de la Penitenciarul Găești a EVADAT

ALARMĂ    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară activități pentru căutare a unui bărbat de 43 de ani, încarcerat în cadrul Penitenciarului Găești, care ar fi părăsit postul de lucru

DGASPC Dâmbovița - Povestea celor două prințese Roberta și Rebeca