fashiondays.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

ARGEȘ Două persoane depistate că au încălcat măsura carantinării, în ultimele 24 de ore

Jandarmii argeșeni care asigurau măsuri de ordine publică la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor Argeș, au depistat un bărbat în vârstă de 25 de ani care avea dispusă asupra sa măsura carantinării la domiciliu, ca urmare a sosirii din Franța în data de 12 septembrie.

De asemenea, jandarmii câmpulungeni care verificau respectarea măsurii carantinării la domiciliu a unei femei în vârstă de 25 de ani, au constatat faptul că aceasta a părăsit domiciliul declarat, motivând că s-a deplasat în municipiul București pentru efectuarea unui tratament stomatologic.

Ambele persoane depistate că au încălcat măsura carantinării au fost sancționate de jandarmi cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei, conform art. 65, lit. i) din Legea 55/2020, iar situațiile au fost comunicate Direcției de Sănătate Publică Argeș, pentru a decide măsurile ce se impun în continuare.

De la începutul anului și până în prezent, jandarmii argeșeni au depistat peste 30 de persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu.

Reamintim pe această cale că respectarea măsurilor dispuse de organele de sănătate publică în urma anchetei epidemiologice constituie un element foarte important în cadrul efortului general de limitare a răspândirii virusului COVID-19.

otter.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

O minoră este de negasit! Politistii cer ajutorul cetatenilor!

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis mesaj de atentionare hidrologică valabilă pentru județul Dâmbovița

Activități preventive de apărare împotriva incendiilor și anticorupție

Balastierele din mai multe județe au fost luate la PURICAT de oamenii legii! S-a lăsat cu sancțiuni usturătoare!

Proiectele a 6 drumuri județene, depuse de CJD pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

“Victimele traficului de persoane sunt ascunse sub ochii noștri”, campanie de conștientizare a traficului de persoane

Săptămâna prevenirii traficului de persoane 18 – 22 octombrie 2021

S-a tras cortina peste CORB Adventure DAYS 2021! Ediția a fost dedicată lui Adrian Cernea, pilotul decedat într-o competiție de off road

CJD - BULETIN RUTIER DÂMBOVIȚA Drumuri închise și trafic restricționat

CJD - Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din Județul Dâmbovița, în perioada 18 - 22 octombrie 2021

ATENȚIE Cod portocaliu de ploi în București și în 10 județe

ȘOCANT O elevă de 16 ani a decedat SUBIT în timp ce se afla la școală

Stadion nou la Târgoviște! Președintele Corneliu Ștefan a prezentat proiectul în fața Comisiei Tehnico-Economice a Ministerului Dezvoltării

17 străzi din municipiul Târgoviște, cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”!

Percheziții de amploare în județul Prahova! Sunt vizate patru cabinete medicale și un centru de vaccinare