fashiondays.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

CJD: Orașele Fieni și Răcari, dar și comunele Conțești, Morteni, Nucet și Vișina sunt beneficiarele Pr

Președintele CJD Corneliu Ștefan a anunțat că orașele Fieni și Răcari, dar și comunele Conțești, Morteni, Nucet și Vișina sunt beneficiarele Programului Județean de Dezvoltare Locală, primind sprijin pentru investițiile locale.

''Încă de la începutul mandatului, mi-am propus diminuarea decalajelor dintre localitățile dâmbovițene în paralel cu dezvoltarea unitară a acestora, iar PJDL începe să își atingă scopul pentru care a fost creat.

Așadar, am semnat următoarele contractele de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală:

🤝 Fieni - reabilitarea mai multor străzi din oraș, precum și a unor străzi adiacente în satul Costești. Valoarea totală a proiectului este de peste 5.100.000 de lei;

🤝 Răcari - participăm cu finanțare pentru construirea unui pod peste râul Colentina, în satul Colacu. Investiția totală este de 416.000 lei;

🤝 Nucet - șanțuri betonate, amenajarea de trotuare și podețe cu intrare la fiecare proprietate pe DJ722 și DC 57. Și aici vorbim de un proiect mare, peste 3.000.000 de lei;

🤝 Morteni - modernizarea de drumuri locale. Proiectul este de 4.000.000 de lei;

🤝 Conțești - peste 11.000.000 de lei vor fi investiți în modernizarea străzilor din comună. Consiliul Județean Dâmbovița asigură 25% din valoarea acestui proiect;

🤝 Vișina - teren de sport multifuncțional. Investiția aici este de peste 300.000 de lei.

La toate aceste 6 proiecte, Consiliul Județean Dâmbovița participă cu finanțare de aproape 10.000.000 de lei.

De la începutul Programului Județean de Dezvoltare Locală, au fost depuse 69 de solicitări, iar dintre acestea au fost aprobate 56.

Obiectivele pentru care deja au fost semnate contracte sunt: apă – 1️⃣, canalizare – 2️⃣, centru civic – 2️⃣, drumuri – 3️⃣1️⃣, șanturi – 4️⃣, poduri – 3️⃣, dispensare – 5️⃣, centre culturale – 1️⃣ și baze sportive – 7️⃣....a susținut președintele CJD Corneliu Ștefan

Toate aceste investiții se ridică la aproape 127.000.000 de lei, iar contribuția Consiliului Județean Dâmbovița este de peste 55.000.000 de lei.

CJD: Orașele Fieni și Răcari, dar și comunele Conțești, Morteni, Nucet și Vișina sunt beneficiarele Programului Județean de Dezvoltare Locală

otter.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

BULETIN RUTIER DÂMBOVIȚA Drumuri închise și trafic restricționat

Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din Județul Dâmbovița, în perioada 20 - 24 septembrie 2021

ARGEȘ Două persoane depistate că au încălcat măsura carantinării, în ultimele 24 de ore

Percheziții de amploare în municipiul București și județele Ilfov, Bihor, Galați, Bacău, Olt, Dâmbovița și Prahova

Prezentarea Drapelului de luptă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița, personalului unității

JALE pe Drumul Național 1B! 47 de amenzi aplicate de polițiști în doar 4 ore pentru viteză excesivă

Daniel Cristian Stan, primar Târgoviște - Nu poți să pui în fruntea unei unități de învățământ un om fără pic de experiență

Situația COVID-19 la nivelul județului Dâmbovița la data de 17 septembrie 2021

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FRAUDĂ INFORMATICĂ ȘI SPĂLAREA BANILOR, CU RAMIFICAȚII TRANSFRONTALIERE

Accident violent la Giurgiu! Patru persoane au ajuns la spital!

Situația COVID-19 la nivelul județului Dâmbovița la data de 16 septembrie 2021

ARGEȘ - TRAFIC ÎNCHIS LA LEREȘTI PENTRU ,,TROFEUL CÂMPULUNG 500”!

DESCINDERI de amploare în ȘAPTE județe. Polițiștii au destructurat o rețea care a înșelat peste 5000 de persoane

Proba de evaluare a cunoștințelor pentru admiterea în școlile postliceale ale MAI se va susține în data de 23 octombrie 2021

ISU Giurgiu: Intervenții SMURD și incendii, în ultimele ore