Accident violent pe Drumul Național 7, în Argeș! A pierdut controlul volanului și a intrat în remorca unui TIR
Accident violent pe DN 7, în dreptul localității Moraresti, județul Argeș, unde un autoturism s-a oprit în remorca unui autotren parcat.
Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a constatat că un bărbat de 55 de ani, din Morărești, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Pitești către Rm. Vâlcea, într-o curbă deosebit de periculoasă, nu ar fi adaptat viteza (în conditii de carosabil umed) și a intrat in coliziune cu remorca unui autotren parcat.
În urma impactului, conducătorul auto (singurul ocupant al vehiculului) a rămas blocat în autoturism, fiind nevoie de intervenția echipajelor specializate pentru extragerea sa.
Având în vedere situația, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.
În cauză va fi înregistrat dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.