fashiondays.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

Accident violent la ieșirea de pe autostrada A1. În autoturism se aflau patru persoane.

Accident rutier petrecut în această dimineață la ieșirea de pe A1, comuna Bascov.

La fața locului au intervenit pompierii pentru a asigura masurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerare la nevoie și asigurarea asistenței medicale.

Patru persoane se aflau în interiorul autoturismului, două fiind evacuate de participanții la trafic, iar celelalte două au fost extrase de către pompieri și predate echipajelor SMURD.

''Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 54 de ani, din Rm. Vâlcea, care conducea un autoturism pe strada Serelor din Bascov, din direcția A1 către Rm. Vâlcea, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga și s-a răsturnat.

În autoturism, alături de conducătorul auto, se aflau alte 3 persoane (soția, fiica și un tânăr).

În urma accidentului, una dintre pasagere, o fata de 17 ani, a fost rănită ușor (contuzii lombare) și a fost transportată la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier''...a susținut IPJ Argeș

otter.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com