fashiondays.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

În ultimele 24 de ore, peste 450 de polițiști au actionat pe străzile din judetul Prahova

ACȚIUNE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII COVID-19

În ultimele 24 de ore, peste 450 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost verificate peste 250 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate peste 2.300 de persoane și verificate aproximativ 400 de autovehicule. În ultimele 24 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei, 6 dintre acestea fiind aplicate conform Legii nr.55/2020 pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație după ora 23:00.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor, în intervalul orar 23:00-05:00, pentru următoarele motive:

● deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

● deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

● deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

● deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale MAI și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

otter.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com