fashiondays.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro

Proiectul Peștera-Padina a intrat în faza dezbaterii tehnice a Master Planului - Strategie de dezvoltare spa

Proiectul Peștera-Padina a intrat în faza dezbaterii tehnice a Master Planului - Strategie de dezvoltare spațială. Etapa este deosebit de importantă pentru că sunt analizate toate aspectele care vor duce la realizarea cu succes a stațiunii de interes național din Bucegi.

Documentația tehnică a fost transmisă în format electronic tuturor ministerelor, instituțiilor, companiilor și serviciilor care pot emite puncte de vedere în ceea ce privește infrastructura edilitară, infrastructura practicării sporturilor montane și alte investiții specifice unui astfel de proiect.

Astfel, până pe 24 decembrie, sunt așteptate puncte de vedere oficiale, dar și propuneri constructive, astfel încât proiectul Peștera-Padina, prima stațiune care se proiecteză în ultimii 30 de ani în România, să se poată derula fără sincope.

Setul de documente a fost trimis spre analiză Academiei Române, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Direcției Generale de Turism, Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Administrației Parcului Natural Bucegi, Consiliului Științific al Parcului Natural Bucegi, Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale Dâmboviţa, Agenției pentru Protecția Mediului Dâmboviţa, Administrației Naționale „Apele Române”, Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița, furnizorilor de servicii și utilități, dar și Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” - Centrul de Cercetare, Proiectare, Execuție și Consulting.

Este de menționat că necomunicarea unui răspuns referitor la documentația supusă analizei va fi interpretată - tehnic și juridic - ca un punct de vedere favorabil, exprimat în mod tacit.

Odată finalizată această etapă, la sfârșitul lunii ianuarie 2021, urmează și o dezbatere publică pe aceeași temă.                       

Vă reamintim faptul că patrimoniul natural și antropic al județului Dâmbovița prezintă un potențial turistic extraordinar, turismul montan prefigurându-se a fi unul dintre principalele produse de promovare și dezvoltare a județului.           

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 107/15.03.2018 privind aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes național sau local, zona Peștera-Padina din comuna Moroeni, județul Dâmbovița, a fost atestată ca stațiune turistică de interes național. Proiectul strategic de cea mai mare importanță și amploare privind dezvoltarea turismului în județul Dâmbovița este reprezentat de valorificarea zonei Peștera-Padina din Parcul Natural Bucegi. În acest context, Consiliul Județean Dâmbovița a demarat elaborarea actualizării Planului Urbanistic Zonal al stațiunii turistice de interes național în corelație cu acest statut, precum și o serie de proiecte privind infrastructura edilitară, infrastructura practicării sporturilor montane și alte investiții specifice zonei.

''Construirea unui oraș-stațiune de la ZERO nu este muncă ușoară! Despre acest lucru este vorba în cazul proiectului Peștera-Padina.

Amploarea investiției nu permite pași greșiți și, de aceea, am considerat necesară o dezbatere tehnică pentru a identifica eventualele probleme care ar putea apărea pe parcursul desfășurării proiectului.

Astfel, un set de documente a fost pus la dispoziția tuturor instituțiilor care pot emite puncte de vedere în ceea ce privește construirea primei stațiuni turistice în România ultimilor 30 de ani.

Trebuie să mai precizez că stațiunea Peștera-Padina este amplasată integral într-un parc natural, fiind singura de acest fel din țară până în momentul de față.

La sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, voi convoca și o dezbatere publică în care instituțiile abilitate, proprietarii de terenuri din zona montană Peștera-Padina, dar și viitorii investitori vor putea veni cu propuneri în sprijinul realizării acestui proiect unic în România de după 1989....a susținut președintele CJD Corneliu Ștefan

Proiectul Peștera-Padina a intrat în faza dezbaterii tehnice a Master Planului - Strategie de dezvoltare spațială

otter.ro driedfruits.ro/

manzara.ro top-shop.ro

Booking.com

Ultimele stiri

Sfârșit TRAGIC! Un bărbat a DECEDAT după ce a fost lovit în plin de un TREN de călători!

Accident TERIBIL pe Drumul Național 2E85! O persoană a MURIT iar alte trei au fost rănite!

O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă după ce locuința le-a fost cuprinsă de flăcări!

O femeie a suferit arsuri la nivelul feței după ce a încercat să stingă flăcările care i-au cuprins fânarul.

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști după un scandal de proporții!

Garda Forestieră i-a călcat pragul! Amendă pentru vânzarea lemnului fără documente legale!

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, VIZITĂ FULGER la Ministerul Transporturilor! Motivul: Drumul Național 71

Dâmbovița: Beneficiari de la Clubul Pensionarilor Târgoviște,  informați de polițiștii de la prevenire

PRINŞI ÎN FLAGRANT DE POLIŢIŞTII CAPITALEI  IMEDIAT DUPĂ SĂVÂRŞIREA UNEI INFRACŢIUNI DE FURT CALIFICAT

Municipalitatea ploieșteană desfășoară, astăzi, activități de salubrizare pe domeniul  public

GIURGIU: Incendiu la o anexă a Catedralei Adormirea Maicii Domnului

Dâmbovița: În ultimele 24 de ore, au fost organizate 40 de acțiuni punctuale și 113 patrule pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică

Dâmbovița: Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

Dâmbovița: Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii specializați în investigații criminale

ISU Ialomița: Misiunile pompierilor în ultimele 48 de ore