VIDEO Bogdan Olteanu s-a predat la Poliție! Urmează să fie încarcerat pentru următorii 5 ani!

Fostul șef al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, s-a predat la Inspectoratul de Politiție Județean Dâmbovița pentru a fi încarcerat, asta după ce Tribunalul București i-a dictat o sentință de 5 ani de închisoare cu executare.

''La data de 29 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 49 de ani, domiciliat în comuna Aninoasa, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

Mandatul a fost emis de Tribunalul București, pentru o perioadă de 5 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 291 din Codul Penal.

Acesta urmează să fie încarcerat, în vederea executării pedepsei.”

VEZI VIDEO AICI

vivre.ro
melimeloparis.ro
otter.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
top-shop.ro

Booking.com