PRĂPĂD! Sute de controale la comercianții de material lemnos! 84 de dosare penale inregistrate și 99 de pe

CONTROALE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER

Polițiștii au continuat acțiunile pentru protejarea fondului forestier, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic, la nivel național.

766 de controale au desfășurat polițiștii, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R., pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.

Au fost verificate 203 obiective cum sunt exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 84 de dosare penale, fiind cercetate 99 de persoane și au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 315.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 390 de metri cubi de lemn fără documente legale, în valoare de 130.303 lei.

Au fost înregistrate 9 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 3 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.

PRĂPĂD! Sute de controale la comercianții de material lemnos! 84 de dosare penale inregistrate și 99 de persoane cercetate!

CONTROALE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER

Polițiștii au continuat acțiunile pentru protejarea fondului forestier, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic, la nivel național.

766 de controale au desfășurat polițiștii, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R., pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.

Au fost verificate 203 obiective cum sunt exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 84 de dosare penale, fiind cercetate 99 de persoane și au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 315.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 390 de metri cubi de lemn fără documente legale, în valoare de 130.303 lei.

Au fost înregistrate 9 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 3 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.

bestkids.ro
otter.ro

manzara.ro

Booking.com