Cetățenii din Pucioasa, informați de către polițiști

Astăzi, 22 iulie, polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu efective din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, au desfășurat o activitate de informare a cetățenilor pentru prevenirea infracțiunilor de furt.

Astfel, polițiștii au discutat cu aceștia și le-au oferit sfaturi cu privire la modalitățile prin care pot preveni infracțiunile de furt din genți, buzunare, locuințe, anexe gospodărești și autoturisme.

Totodată, cetăţenii au fost informaţi cu privire la măsurile suplimentare ce se impun a fi adoptate în cazul absenţei de la domiciliu pentru mai multe zile.

De asemenea, în cadrul activității, au fost distribuite și materiale informativ-preventive cu recomandări.

bestkids.ro
otter.ro

0 Comentarii

Adaugati comentariu

Campurile cu * sunt obligatorii. Adresa dvs. de email nu va fi publica.

Nume *
Email *

manzara.ro

Booking.com