ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI ȘI COMUNELE RÂFOV ȘI BERCENI

Ieri, 2 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au organizat o acţiune ce a avut ca scop principal prevenirea și reducerea riscului de producere a evenimentelor rutiere cu impact negativ.

Pe parcursul a două ore, peste 30 de polițiștii rutieri și reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat în trafic, în municipiul Ploiești și comunele Râfov și Berceni.

În cadrul activităților au fost legitimate 243 de persoane și controlate 217 autovehicule, iar 54 de persoane au fost testate cu aparatul etilotest, pentru neregulile constatate fiind aplicate un număr total de 88 de contravenţii.

Astfel, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 12 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 5 pentru utilizarea telefonului mobil la volan și 3 sancțiuni pentru lipsa documentelor, 11 conducători auto fiind sancționați pentru defecțiunile tehnice ale vehiculelor.

De asemenea, au fost depistați 4 pietoni angajați în traversare neregulamentară și 6 bicicliști care nu au respectat regulile de circulație pe drumurile publice, unul dintre aceștia aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de valoarea indicată de aparatul etilotest, respectiv 1,00 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe linia controlului tehnic efectuat împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au fost constatate deficiențe ce au condus la reținerea a 7 certificate de înmatriculare.

Pentru a evita producerea unor evenimente rutiere negative, vă recomandăm:

 Conduceţi prudent, adaptaţi viteza la condiţiile de drum și trafic și nu vă hazardați în depășiri neregulamentare;

 Nu consumați alcool sau alte substanțe psihoactive, care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule pe drumurile publice;

 Purtați centura de siguranță;

 Respectați indicațiile polițiștilor rutieri;

 Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că vehiculul pe care îl conduceți îndeplinește condițiile tehnice necesare.

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Plecați la drum? Iată unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene

Protest la Registrul Comerțului Dâmbovița! Angajații au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi de salarii

Corneliu Ștefan: A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni

Premieră realizată la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște! Ce s-a întâmplat în cadrul secției de Ortopedie și Traumatologie

Primăria Titu - Fonduri AFM pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Titu-Târg, Fusea și Plopu

Administrația Națională de Meteorologie vine cu vești proaste! Cum va fi vremea în perioada următoare

ȘOC LA ANINOASA! Avem DOCUMENTUL pe care unul dintre candidații la PRIMĂRIE îl dorește ASCUNS! Cum vrea să păcălească Constantin Maricescu, locuitorii din comună

Târgoviște: A început dotarea unităților școlare cu mobilier didactic și laborator

Corneliu Ștefan: Au fost pornite motoarele pe cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia!

Cod galben în județul Dâmbovița de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină

Șoferii care vor trebui să facă ITP-ul la 6 luni. Unii dintre aceștia scapă de tot de ITP

Consiliul Județean Dâmbovița a organizat evenimentul Norvegia, printre fiorduri norvegiene – Unitate în diversitate

Daniel Cristian Stan, pregătit pentru un nou mandat în fruntea primăriei municipiului Târgoviște! Ce a transmis edilul după Consiliul Politic Județean

Se schimbă vremea în România! Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni

Jandarmii dâmbovițeni vor verifica respectarea prohibiției la pescuit