Un autoturism a luat foc pe o stradă din Giurgiu

Un autoturism a luat foc pe strada Gloriei din municipiul Giurgiu in urmă cu puțin timp.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj de descarcerare.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul compartimentului motor și au acționat prompt, astfel încât flăcările să nu se extindă.

În autoturism se aflau patru persoane care s-au autoevacuat în momentul în care au observat că iese fum de sub capotă.

În urma incendiului au ars mase plastice de la compartimentul motor.

Se pare că un scurtcircuit a fost cel care a produs incendiul.

melimeloparis.ro
evomag.ro driedfruits.ro/

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

ȘOC LA ANINOASA! Avem DOCUMENTUL pe care unul dintre candidații la PRIMĂRIE îl dorește ASCUNS! Cum vrea să păcălească Constantin Maricescu, locuitorii din comună

Târgoviște: A început dotarea unităților școlare cu mobilier didactic și laborator

Corneliu Ștefan: Au fost pornite motoarele pe cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia!

Cod galben în județul Dâmbovița de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină

Șoferii care vor trebui să facă ITP-ul la 6 luni. Unii dintre aceștia scapă de tot de ITP

Consiliul Județean Dâmbovița a organizat evenimentul Norvegia, printre fiorduri norvegiene – Unitate în diversitate

Daniel Cristian Stan, pregătit pentru un nou mandat în fruntea primăriei municipiului Târgoviște! Ce a transmis edilul după Consiliul Politic Județean

Se schimbă vremea în România! Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni

Jandarmii dâmbovițeni vor verifica respectarea prohibiției la pescuit

Campania ,Detector pentru viață' se derulează și în județul Dâmbovița

Plecați la drum? Iată unde sunt amplasate radarele poliției dâmbovițene

ITM Dâmbovița, informații despre eliberarea dovezilor de vechime în câmpul muncii

PSD Dâmbovița are candidați pentru toate primările din județ. Vezi lista completă!

Primăria Municipiului Târgoviște va derula acțiunea de dezinsecție la sol, pe domeniul public! Vezi perioada când se va desfășura

Corneliu Ștefan, CJD: Am dat startul lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 712 Târgoviște - Șotânga - Vulcana-Pandele - Brănești - Pucioasa!