Accident grav pe Drumul Național 2! O persoană a decedat iar alte trei au fost rănite!

Impact cu consecințe grave între două autoturisme care se deplasau pe DN 2, la ieșire din Urziceni către Coșereni.

Din accidentul rutier au rezultat 4 victime, 2 femei și 2 bărbați, aceștia din urmă fiind și conducătorii auto. Cei doi șoferi au rămas prinși între fiarele contorsionate ale mașinilor, eliberarea lor necesitând efectuarea unor manevre de descarcerare din caroseriile avariate grav.

La locul accidentului au intervenit cadre ale Detașamentului Urziceni cu 1 autospecială pentru descarcerare, precum și 3 echipaje ale SAJ Ialomiţa și un elicopter SMURD venit în sprijin din Capitală.

Din nefericire, unul din conducătorii auto nu a putut fi salvat, având leziuni incompatibile cu viața. Cel de-al doilea, cu politraumatisme și în stare de conștiență, a fost scos și predat elicopterului SMURD în vederea transportului pe calea aerului către Spitalul de Urgență Floreasca.

Cele două femei, ambele pasagere ale uneia dintre mașini, prezintă traumatisme minore, sunt conștiente și au fost preluate pentru îngrijiri inițiale și transport la Spitalul din Urziceni de către echipaje ale SAJ Urziceni.

Traficul este blocat.

bestkids.ro
otter.ro

0 Comentarii

Adaugati comentariu

Campurile cu * sunt obligatorii. Adresa dvs. de email nu va fi publica.

Nume *
Email *

manzara.ro

Booking.com