1 DECEMBRIE Daniel Cristian Stan, primarul Târgoviștei: Lumina istorică nu poate fi acoperită și nu se va

În mesajul dedicat Zilei Naționale, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, evocă forța istorică a momentului 1 Decembrie 1918, pe care îl descrie drept temelia identității românești și expresia cea mai curată a unității naționale. Edilul subliniază contrastul dintre solidaritatea exemplară a românilor de acum 107 ani și provocările prezentului, marcate de dezbinare și renunțarea la valori fundamentale, îndemnând la recucerirea spiritului de responsabilitate și coeziune care a făcut posibilă Marea Unire.

Iată mesajul transmis de acesta: 

„Se împlinesc astăzi 107 ani de la momentul sfânt al poporului român: Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român, pecetluit în Cetatea Alba-Iulia. 107 ani de la cea mai puternică lecție de curaj, maturitate, înțelepciune și solidaritate a acestui neam.

Poate că au mai fost momente esențiale în istoria de dinainte, poate că au mai fost evenimente care au deschis drumul acestei clipe, poate că au mai fost și episoade în care istoria ne-a primit în brațele ei... Dar, ca și cunună a tuturor încercărilor, sacrificiilor, credinței și rugăciunilor de veacuri, 1 Decembrie 1918 rămâne stânca acestui popor, vulcanul de românism, explozia de patriotism curat. Fără sloganuri, fără clișee. Doar frați de pretutindeni, dorindu-și o singură țară, nu mai multe.

Aș vrea să cred că semințele acelui moment au crescut valori similare peste veacuri. Dar nu întotdeauna vedem asta în jurul nostru. Românii de la 1918 au renunțat la orgolii pentru un interes național; astăzi, am impresia că unii ar da interesul național pe altele străine. Românii de la 1918 au înțeles că o țară puternică e o țară unită; astăzi, ne confruntăm cu stârniri la ură și dezbinare. Românii de la 1918 ar fi făcut orice pentru o Românie suverană; astăzi, suveranismul pare o valoare confiscată.

Din fericire, lumina istorică de la 1 Decembrie 1918 nu poate fi acoperită și nu se va stinge niciodată, indiferent câte provocări ar exista. Pentru că face parte din sufletul acestei țări. Pentru că se reflectă uniform asupra tuturor, fără deosebire. Pentru că este firescul existenței noastre naționale.

La mulți ani, din suflet, românilor de pretutindeni!”

1 DECEMBRIE Daniel Cristian Stan, primarul Târgoviștei: Lumina istorică nu poate fi acoperită și nu se va stinge niciodată

Booking.com