Captură importantă în Nădlac: Autoturism de 83.000 de euro, căutat de autoritățile din Austria, interceptat cu permis fals
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit un caz impresionant în cadrul unor controale de rutină pe autostrada A1 Deva-Nădlac. Un cetățean sirian a fost prins conducând un autoturism înmatriculat în Austria, estimat la aproximativ 83.000 de euro, cu un permis de conducere fals.
În urma verificărilor, polițiștii au aflat că vehiculul era căutat de autoritățile din Austria pentru confiscare, fiind introdus în alertă ca „bun căutat”. Pe lângă aceasta, șoferul nu deținea permis de conducere, iar autoritățile au demarat cercetări pentru infracțiuni de tăinuire, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control un cetățean sirian care conducea, folosind un permis de conducere fals, un autoturism căutat de autorităţile din Austria, estimat la aproximativ 83.000 de euro.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Austria, condus de către un cetățean sirian.
La controlul specific, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Austria.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
La sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, colegii noștri au verificat situația juridică a autoturismului, fiind contactat proprietarul, o societate comercială de asigurări auto. Reprezentantul societăţii a comunicat faptul că au fost încălcate condițiile contractuale şi au fost demarate procedurile pentru introducerea în alertă a autoturismului, astfel vehiculul figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Austria.
Drept urmare, autoturismul (în valoare totală estimată la aproximativ 83.000 de euro) a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar lucrătorii noştri au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana nu deţine permis de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de tăinuire, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun'', a transmis Poliția de Frontieră