Vreme mai caldă decât normal pentru sfârșitul lunii ianuarie: Prognoza meteo până la data de 2 februarie 2025
În următoarele zile, vremea va rămâne mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului, cu temperaturi care se vor situa peste mediile climatologice specifice lunii ianuarie. În țară, cerul va fi variabil, cu înnorări și condiții de ceață în zonele joase, mai ales noaptea și dimineața. Pe alocuri, în regiunile vestice, centrale și sud-estice, vor fi precipitații slabe, iar în zonele montane vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate, mai ales în regiunile montane. La București, valorile termice vor fi de asemenea mai ridicate decât în mod obișnuit, iar dimineața și seara vor fi condiții de ceață.
Această perioadă va aduce o vreme predominant blândă pentru sfârșitul lunii ianuarie, cu temperaturi ce vor varia între 0 și 18 grade în majoritatea regiunilor.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 25.01.2025 ORA 20:00 - 26.01.2025 ORA 08:00 ÎN ȚARĂ
Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-estul teritoriului, iar în zonele joase de relief îndeosebi din vest, centru și sud local va fi ceață (izolat persistentă) posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu ușoare intensificări în zonele montane, în vest și est. Temperaturile minime, mai ridicate față de cele normale pentru această dată, vor fi cuprinse între -6 și 7 grade.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 25.01.2025 ORA 20:00 - 26.01.2025 ORA 08:00 BUCUREȘTI
Cerul va deveni variabil și mai ales în a doua parte a nopții se va forma ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă, mai ridicată față de cea specifică datei, va fi de -1...1 grad.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 26.01.2025 ORA 08:00 - 27.01.2025 ORA 08:00 ÎN ȚARĂ
Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări; pe parcursul nopții în regiunile vestice vor fi condiții de ploaie slabă, iar în zona Carpaților Occidentali de precipitații mixte. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, local va fi ceață (pe arii restrânse persistentă) posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua în estul și vestul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade, cu valori mai mici în zonele cu ceață persistentă îndeosebi în Transilvania spre 1...2 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 și 7 grade.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 26.01.2025 ORA 08:00 - 27.01.2025 ORA 08:00 BUCUREȘTI
Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade. Dimineața și noaptea va fi ceață.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 27.01.2025 ORA 08:00 - 28.01.2025 ORA 08:00 ÎN ȚARĂ
Valorile termice se vor situa cu mult peste mediile climatologice specifice pentru ultima decadă a lunii ianuarie. Cerul va avea înnorări temporare, însă mai ales dimineața și noaptea îndeosebi în sudul, estul și centrul țării va fi nebulozitate stratiformă sau ceață (pe alocuri persistentă). Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în vestul și estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade, mai scăzute unde ceața va persista îndeosebi în Transilvania spre 2 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -7 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 8...10 grade.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 27.01.2025 ORA 08:00 - 28.01.2025 ORA 08:00 BUCUREȘTI
Valorile termice se vor menține peste mediile climatologice specifice acestei date. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de -1...2 grade. Dimineața și noaptea va fi ceață.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 28.01.2025 ORA 08:00 - 29.01.2025 ORA 08:00 ÎN ȚARĂ
Valorile termice se vor menține cu mult peste mediile climatologice specifice pentru sfârșitul lunii ianuarie.Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și noaptea în vestul, sud-vestul, nordul și parțial în centrul țării, unde pe alocuri va ploua slab. La munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 10 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -5 grade. Îndeosebi în regiunile extracarpatice, dimineața și noaptea, pe alocuri va fi nebulozitate stratiformă sau ceață.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 28.01.2025 ORA 08:00 - 29.01.2025 ORA 08:00 BUCUREȘTI
Valorile termice se vor situa în continuare cu mult peste cele normale pentru sfârșitul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de -1...2 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 29.01.2025 ORA 08:00 - 30.01.2025 ORA 08:00 ÎN ȚARĂ
Valorile vor fi în continuare cu mult peste mediile climatologice specifice perioadei.Cerul va avea înnorări temporare, iar în vestul, sud-vestul, nordul și în centrul țării, local va ploua slab. La munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 8 grade. Dimineața și noaptea, cu precădere în regiunile extracarpatice, pe alocuri va fi nebulozitate stratiformă sau ceață.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 29.01.2025 ORA 08:00 - 30.01.2025 ORA 08:00 BUCUREȘTI
Valorile termice vor fi în continuare cu mult peste normele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 17 grade, iar cea minimă va fi de 1...3 grade. Dimineața și noaptea vor mai fi condiții de ceață.
TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 30.01.2025 ORA 08:00 - 02.02.2025 ORA 08:00 ÎN ȚARĂ
Valorile termice vor avea variații ușoare de la o zi la alta, dar se vor situa în continuare peste mediile multianuale specifice perioadei în toată țara. Pe alocuri vor fi precipitații, cu precădere în vest, centru, nord și est.
TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 30.01.2025 ORA 08:00 - 02.02.2025 ORA 08:00 BUCUREȘTI
Valorile termice vor fi în scădere, dar se vor situa în continuare peste mediile multianuale ale perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare spre sfârșitul intervalului.