Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, mesaj de unitate și recunoștință cu oca

Cu ocazia celebrării a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj de suflet în care a evidențiat importanța acestui moment istoric pentru dezvoltarea României și a județului Dâmbovița.

Liderul județean a subliniat lecția pe care o învățăm din Unirea de la 1859: unitatea și solidaritatea pot depăși orice obstacol. Corneliu Ștefan a făcut un apel la păstrarea valorilor care au stat la baza acestei realizări și la cinstirea memoriei înaintașilor prin muncă și fapte. Mesajul său reflectă mândria de a aparține unei comunități care continuă să contribuie la progresul unei Românii moderne.

„Aniversăm astăzi un moment fundamental în istoria noastră - Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, ce reprezintă primul pas spre Marea Unire din 1918.

🇷🇴 Aici, în județul Dâmbovița, ca și în toată țara, românii au pus umărul la dezvoltarea țării unite, iar acum, când privim în urmă la 1859, înțelegem ce ne-a învățat Unirea: niciun obstacol nu este de netrecut dacă suntem uniți.

🇷🇴 România și Dâmbovița de astăzi sunt rezultatul acestui moment istoric și al muncii noastre de zi cu zi. Să cinstim memoria înaintașilor noștri prin fapte și să rămânem uniți pentru o Românie modernă!

 La Mulți Ani, România!

 La Mulți Ani, Dâmbovița!

 La Mulți Ani tuturor dâmbovițenilor!”, a transmis Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, mesaj de unitate și recunoștință cu ocazia Unirii Principatelor Române

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Poarta Dealu - Vânătorilor renaște! Un monument emblematic al Târgoviștei, restaurat ca odinioară

Investiții majore în spitalele din Dâmbovița! Parlamentarii PSD au obținut finanțare pentru modernizarea infrastructurii medicale! Corneliu Ștefan (CJD): Mulțumesc parlamentarilor PSD de Dâmbovița

Scandal de corupție! Doi polițiști, cercetați pentru luare de mită

Radare în acțiune! Poliția monitorizează traficul în tot județul Dâmbovița

Amenințări și încălcarea ordinului de protecție! Bărbat din Brezoaele, reținut de poliție, după ce și-a amenințat soția

Serviciile Publice, mai aproape de târgovișteni! Un nou sediu pentru taxe și impozite locale în Microraionul 6

DJ 724 se schimbă total! Lucrările de modernizare avansează rapid! Corneliu Ștefan (CJD): Un pas important pentru dezvoltarea județului

Curs valutar BNR, 5 februarie 2025! Euro și dolarul, în scădere

Carmen Holban, sprijin pentru sistemul medical din Dâmbovița: Amendamente esențiale pentru spitalele din județ

Poliția Dâmbovița intensifică controalele radar: Măsuri stricte pentru siguranța circulației în județ

Târgoviște: O nouă unitate de învățământ modernizată, cu investiții pentru eficiență energetică!

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Temperaturile scad considerabil pe întreg teritoriul țării

Adio haos și cozi interminabile! Prefectura Dâmbovița revoluționează Serviciul de Înmatriculări

Accident mortal la Odobești: Un biciclist și-a pierdut viața

Radare pe șoselele din Dâmbovița: Poliția intensifică controalele pentru siguranța rutieră!