Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, mesaj emoționant cu ocazia Unirii Principatelor Române
Cu prilejul împlinirii a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj profund și inspirațional, în care a făcut o paralelă între provocările prezentului și lecțiile de unitate și viziune oferite de liderii care au înfăptuit istorica unire din 1859.
Edilul a subliniat importanța revenirii la valorile care au stat la baza acestui moment crucial al istoriei noastre, precum solidaritatea, curajul și determinarea, îndemnând comunitatea să reflecteze asupra responsabilității de a construi un viitor bazat pe aceleași principii. Mesajul său reprezintă un apel la unitate, într-o perioadă marcată de incertitudini și provocări.
„Trăim vremuri pe care nici nu știm să le descriem foarte exact. De nicăieri, parcă, cu voia sau fără voia noastră, din vina sau fără vina noastră, totul pare pus sub semnul incertitudinii. Inclusiv lucrurile pe care le credeam de nezdruncinat.
Și acum, o întoarcere în timp, acum 166 de ani. Lideri politici cu viziuni diferite, cu interese diferite, cu orgolii mari.... au lăsat totul deoparte pentru a nu rata o șansă unică a istoriei. Și s-au aliniat toți în dreptul unui om, Cuza, (chiar dacă nu toți îl plăceau) pentru a da viață unui crez în care, DA, TOȚI CREDEAU: o țară unită.
Cum vi se pare episodul în vremurile de azi? Ce destin și-au creat acei oameni cu mâinile lor, o Românie nouă, modernă, cu instituții noi, legislație nouă, realități sociale noi! O Românie care-și depășea condiția de țară pusă în așteptare. O Românie în care granițele politice, culturale, sociale au fost depășite pentru un obiectiv pe care toți l-au înțeles ca fiind al lor.
Nu spun decât că avem nevoie, acum, când principiile corecte și amăgirile sunt amestecate intenționat, de puțină întoarcere în timp. Să judecăm cu mintea și sufletul celor care au făcut posibilă istoria de la 24 ianuarie 1859!
Vă mulțumesc!''