Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, reacție după rezultatul obținut la Parlamentare: Acest lucru ne onorează, dar ne și determină să muncim la fel de mult!
După ce a câștigat alegerile parlamentare în județul Dâmbovița, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis că acest lucru îl onorează, dar îl și determină să muncească, alături de echipă, la fel de mult!
''Dâmbovițenii au ales! PSD Dâmbovița a câștigat alegerile parlamentare în 75 de localități! A fost un vot de încredere, un vot pentru stabilitate și mai ales, pentru continuarea a tot ceea ce a început bun în Dâmbovița.
Astfel, PSD Dâmbovița demonstrează că rămâne forța politică Numărul 1 a județului nostru. Acest lucru ne onorează, dar ne și determină să muncim la fel de mult!
Știm că mai sunt lucruri de făcut și mereu există loc de mai bine, dar împreună, așa cum am făcut-o până acum, vom transforma fiecare idee în realizări concrete pentru toți dâmbovițenii. Vă mulțumim!'', a transmis Corneliu Ștefan